Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Evanghelia zilei Matei 17, 24–27; 18, 1–4

Matei 17, 24–27; 18, 1–4

Un articol de: Pr. Narcis Stupcanu - 04 Aug, 2018

„În vremea aceea s-au apropiat de Petru cei ce strâng darea pentru templu și i-au zis: Învățătorul vostru nu plătește darea? Ba da! – a zis el. Dar, intrând în casă, mai înainte ca el să vorbească, Iisus i-a zis: Ce ți se pare, Simone? Regii pământului de la cine iau dări sau bir? De la fiii lor sau de la străini? El I-a zis: De la străini. Iisus i-a zis: Așadar, fiii sunt scutiți. Ci, ca să nu-i smintim pe ei, mergând la mare, aruncă undița și peștele care va ieși întâi ia-l și, deschizându-i gura, vei găsi un statir (un ban de argint). Ia-l și dă-l lor pentru Mine și pentru tine. În ceasul acela, s-au apropiat ucenicii de Iisus și I-au zis: Cine este, oare, mai mare în Împărăția cerurilor? Atunci Iisus, chemând la Sine un prunc, l-a pus în mijlocul lor și a zis: Adevărat zic vouă: De nu vă veți întoarce și nu veți fi precum pruncii, nu veți intra în Împărăția cerurilor. Deci cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare în Împărăția cerurilor.”

Cum să fim ca pruncii?

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LVIII, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 675-676

„Copilul este străin de invidie, de slava deșartă, de dragostea de întâietate și are cea mai mare virtute, nevinovăția, cură­ția, smerenia. Nu e nevoie numai de bărbăție și de pricepere, ci și de această virtute, de smerenie și de nevinovăție. De-am avea cele mai mari virtuți, dacă ne lipsesc virtuțile acestea, mântuirea noastră șchioapătă. Un copil dacă e ocărât și lovit nu se supără, nici nu prinde pică; iar dacă e prețuit și slăvit, nu se îngâmfă. (…)

După părerea mea Hristos a pus în mijloc un copil, un copil foarte mic, lipsit de toate patimile cele rele. Un astfel de copil nu-i mândru, nu umblă după sla­vă, nu-i invidios, nu-i cer­tăreț; este lipsit de toate patimile de acest fel și are multe virtuți: nevinovăția, smerenia; nu-l interesează câștigurile bănești, nu-i lăudăros. Este stăpânul unei îndoite filozofii: are aceste virtuți și nu se laudă cu ele. De aceea Domnul l-a dat ca pildă și l-a așezat în mijloc. Dar nu Și-a oprit cuvântul Său la atâta, ci duce mai departe sfatul acesta, zicând: Cine va primi pe un copil ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă primește (Matei 18, 3). Nu veți primi, le spune Hristos, numai mare răsplată dacă veți fi ca niște copii, ci și dacă veți cinsti, pentru Mine, pe alții care se aseamănă cu copiii; vă dau ca răsplată Împă­răția cerurilor pentru cinstea dată acestora. Dar, mai bine spus, le dă o răsplată cu mult mai mare, că Hristos spune: Pe Mine Mă primește. Atât  îmi sunt de dragi smerenia și nevinovăția! Hristos numește aici copil pe oamenii curați la inimă și smeriți, pe cei neluați în seamă și disprețuiți de mul­țime.”