Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Evanghelia zilei Matei 20, 29-34

Matei 20, 29-34

Un articol de: Pr. Narcis Stupcanu - 07 Sep, 2019

În vremea aceea, plecând Iisus din Ierihon, mulțime mare venea în urma Lui. Și iată doi orbi care ședeau lângă drum, auzind că trece Iisus, au strigat, zicând: Miluiește-ne pe noi, Doamne, Fiul lui David! Dar mulțimea îi certa ca să tacă; ei însă și mai tare strigau, zicând: Miluiește-ne pe noi, Doamne, Fiul lui David! Și Iisus, stând, i-a chemat și le-a zis: Ce voiți să vă fac? Zis-au Lui: Doamne, să se deschidă ochii noștri! Și, făcându-I-se milă, Iisus S-a atins de ochii lor și ei îndată au văzut și I-au urmat Lui.

Miluiește-ne pe noi, Doamne!

Origen, Despre rugăciune, Introducere, X, 2, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 7, p. 220

„(...) Prin curățire, de care a fost vorba, creştinul va participa prin rugăciunea sa şi la rugăciunea Fiului lui Dumnezeu, care stă şi în mijlocul acelora care nu-L cunosc (Ioan 1, 26), dar care nu lasă pe nimeni fără ajutor şi care se roagă Tatălui împreună cu cei pentru care mijloceşte. Fiul lui Dumnezeu este doar arhiereu pentru jertfele noastre şi apărător înaintea Tatălui; El se roagă cu cei care se roagă şi stăruie pentru cei care stăruie. Însă El nu se roagă ca pentru nişte casnici ai Săi, pentru aceia care nu se roagă necontenit în numele Său, nici nu va reprezenta înaintea lui Dumnezeu pe cei care nu urmează îndrumările Sale de a se ruga în tot timpul, fără să se ostenească.”

Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Unsprezecea, Cap. VIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, p. 824

„Hristos, Care S-a arătat în timpurile din urmă Arhiereul şi Mijlocitorul mai presus de chipurile şi formele Legii, Se roagă pentru noi ca om, dar Îşi arată şi dărnicia ca Dumnezeu, împreună cu Dumnezeu-Tatăl, Care dăruieşte bunătățile celor vrednici. Foarte vădit ne-a arătat aceasta Pavel, zicând: Har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Iisus Hristos (II Corinteni 1, 2). Deci, Cel ce Se roagă ca om, în acelaşi timp împarte ca Dumnezeu, căci, fiind Arhiereu curat, fără pată şi fără răutate, nu S-a adus pe Sine pentru slăbiciunea Sa, cum era obiceiul celor ce aduceau jertfe după Lege, ci pentru mântuirea sufletelor noastre. Şi aceasta făcând-o o dată pentru păcatul nostru, S-a făcut rugător pentru noi şi este El Însuşi jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre, după cuvântul lui Ioan. Şi nu numai pentru ale noastre, ci şi pentru ale lumii întregi (I Ioan 2,1-2).”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XXX, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, p. 390

„Mare bun e rugăciunea! Dacă te foloseşti mult când vorbeşti cu un om virtuos, câte bunătăți nu vei dobândi când eşti învrednicit să vorbeşti cu Dumnezeu? Că rugăciunea este vorbire cu Dumnezeu. Şi ca să afli, ascultă pe prorocul ce spune: Dulce să-I fie lui Dumnezeu vorba mea (Psalmi 103, 35), adică vorbirea mea să fie plăcută lui Dumnezeu.”