Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Evanghelia zilei Matei 7, 7-11

Matei 7, 7-11

Un articol de: Pr. Narcis Stupcanu - 14 Mar, 2019

„Zis-a Domnul: Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, iar celui care bate i se va deschide. Sau cine este omul acela dintre voi care, dacă îi va cere fiul său pâine, el îi va da piatră? Sau dacă îi va cere pește, el îi va da șarpe? Deci, dacă voi, răi fiind, știți să dați daruri bune fiilor voștri, cu atât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da cele bune celor care cer de la El!”

Ce ne împiedică să ne rugăm

Sfântul Macarie Egipteanul, Alte șapte omilii, Cuvinte despre rugăciune, 2, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 298

„Și fiindcă lucrul cel mai mare dintre toate este rugăciunea, grija cea mai mare ei trebuie să ți se arate, ca nu cumva să sufere vătămare din partea celui rău. Pentru că, cu cât cineva arată grija de un mare bun, pe atât îl atacă cel viclean cu și mai mare stă­ruință. Un astfel de om va trebui să arate multă vigilență, ca și mai mult, zi de zi, să se arate roadele stăruinței sale în rugăciune, (adică) iubirea, smerenia, simplitatea și bunătatea, ca progresul său întru cele duhov­ni­cești să se facă vădit și să cheme și pe alții la un zel egal.
(...) Dar, stăruind cineva în rugăciune și luând asupră-și un lucru atât de important, dator este să dea luptă mare și neșo­vă­ielnică, pentru ca să înfrângă piedicile (ce vin în calea) rugăciu­nii: - somnul, indiferența, greutatea trupului, nălucirea gândurilor, instabilitatea minții și toate uneltirile celui rău - să treacă prin necazuri și peste războiul pe care duhurile cele viclene îl duc cu mânie împotriva lui, împiedicându-i sufletul să caute neîncetat adevărul și pe Dumnezeu și să se apropie de Hristos.”

Sfântul Vasile cel Mare, Cuvânt ascetic (I), Cap. IX, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 18, p. 70

„(...) Potrivește-ți nevoile trupului după orele rugăciunilor și să fii pregătit să nu asculți de gândul care te depărtează de rânduială. Căci obiceiul diavolilor (este ca) în timpul orelor de rugăciune, sub pretextul unui așa-zis motiv binecuvântat, să ne preseze pentru retragere, să ne răpească, în mod aparent justificat, de la rugăciunea mântuitoare. Să nu spui, sub pretext fals, vai, capul meu, sau oh! burta mea, aducând acestea ca mărturii incontrolabile ale unei sufe­rin­țe inexistente și violând astfel intensitatea vegherii în favoarea odihnei. Ci mai degrabă să spui ru­găciuni tainice pentru care Dum­nezeu, Care vede în ascuns, îți va răsplăti la arătare. Să faci ne­gustorie toată viața ca să găsești bogăție ascunsă în ziua nevoii. În zilele slujirii tale cu osteneala trupului să ai și cuvânt de rugăciune pentru dragostea celor slujiți, ca, pentru slujirea ta, să fie bine primită, dreasă (potrivită) cu sare.”