Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Evanghelia zilei Matei 9, 14–17

Matei 9, 14–17

Un articol de: Pr. Narcis Stupcanu - 28 Iun, 2019

În vremea aceea au venit la Iisus ucenicii lui Ioan, zicând: Pentru ce noi și fariseii postim mult, iar ucenicii Tăi nu postesc? Și Iisus le-a zis: Pot, oare, nuntașii să fie triști câtă vreme mirele este cu ei? Dar vor veni zile când mirele va fi luat de la ei, iar atunci vor posti. Nimeni nu pune un petic de postav nou la o haină veche, căci peticul acesta se va desface de haină și se va face o ruptură și mai rea. Nici nu pun oamenii vin nou în burdufuri vechi; altminteri burdufurile crapă, vinul se varsă și burdufurile se aruncă; ci pun vin nou în burdufuri noi și amândouă se păstrează împreună.

De ce postim

Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea a III-a, Întâia convorbire cu părintele Theonas, Cap. XV, 1-2; XVII, 1, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 675-676

„Mila, răbdarea, dragostea și celelalte virtuți arătate mai îna­inte, în care există binele principal, nu trebuie păzite pentru posturi, ci posturile pentru ele. Trebuie să ne străduim ca, pe calea posturilor, să dobândim acele virtuți, care sunt într-adevăr bune, iar nu să le practicăm în scopul posturilor. Pentru aceasta așadar este folositoare înfrânarea aspră a trupului, pentru aceasta trebuie folosit leacul foamei, ca prin ele să putem ajunge la acea dragoste, în care există binele veșnic și neschimbat, în afara oricăror hotare ale vremii. Medicina, aurăria și celelalte arte, care există în această lume, nu se practică pentru instrumentele de care au nevoie, ci mai degrabă aceste unelte se pregătesc pentru practica artei respective. Ele sunt pe cât de utile celor pricepuți, pe atât de fără rost pentru cei ce nu cunosc însăși știința artei, și, pe cât sunt de cel mai mare folos celor ce se sprijină pe ajutorul lor pentru a îndeplini ceva, pe atât nu pot fi în nici un chip bune pentru cei ce, neștiind la ce trebuie folosite, se mulțumesc doar să le aibă, pentru ei folosul constând în posedarea uneltelor, iar nu în folosirea lor practică. Așadar, bunul principal este cel pentru care se fac cele ce sunt mijlocii, iar bunul cel mai de seamă însuși nu se îndeplinește pentru alt motiv, ci numai pentru însăși bunătatea sa.
(...) Să-l dorim din toate puterile sufletului, dar să știm că numai atunci este potrivit pentru noi dacă i se respectă condițiile de timp, calitate, măsură, fără să fixăm în el termenul speran­țelor noastre, ci doar să putem ajunge prin el la curăția inimii și la dragostea apostolică.”

Sfântul Vasile cel Mare, Omilii și cuvântări, Omilia a II-a despre post, VII, în Părinți și Scriitori Bisericești (2009), vol. 1, p. 68

„Dar pentru ca postul să fie vrednic de laudă, nu-i de ajuns numai să ne înfrânăm de la mâncăruri; trebuie să postim post primit și bineplăcut lui Dumnezeu. Iar postul adevărat este înstrăinarea de păcat, înfrânarea limbii, oprirea mâniei, îndepărtarea de pofte, de bârfeli, de minciună, de jurământul strâmb. Lipsa acestora este post adevărat. În ele stă postul cel bun.”