Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Evanghelia zilei Matei 9, 18–26

Matei 9, 18–26

Un articol de: Pr. Narcis Stupcanu - 07 Iul, 2018

„În vremea aceea a venit un dregător și s-a închinat lui Iisus, zicând: Fiica mea a murit de curând, dar, venind, pune mâna Ta peste ea și va fi vie. Atunci Iisus, ridicându-Se, a mers după el împreună cu ucenicii. Și, iată, o femeie cu scurgere de sânge de doisprezece ani, apropiindu-se de El pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui. Căci zicea în gândul ei: Numai să mă ating de haina Lui și mă voi face sănătoasă. Iar Iisus, întorcându-Se și văzând-o, i-a zis: Îndrăznește, fiică, credința ta te-a mântuit! Și s-a tămăduit femeia din ceasul acela. Iisus, venind la casa dregătorului și văzând pe cântăreții din flaut și mulțimea tulburată, a zis: Depărtați-vă, căci copila n-a murit, ci doarme. Dar ei râdeau de El. Iar după ce mulțimea a fost scoasă afară, intrând, a luat-o de mână și copila s-a ridicat. Și a ieșit vestea aceasta în tot ținutul acela.”

Credința vindecă

Clement Alexandrinul, Stromatele, Stromata a V-a, Cap. I, 2.5.-2.6., 3.1., în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 5, p. 312

„Căci credința, comună tuturor oamenilor, este ca o temelie a credinței celei desăvârșite - celor care doreau să se vindece și veneau la El mânați de credință, Domnul le zicea: Credința ta te-a mântuit (Matei 9, 22; Marcu 5, 34; 10, 52; Luca 7, 50; 8, 48; 17, 19; 18, 42). Credința desăvârșită se zidește pe credința comună, se desăvârșește împreună cu cel ce crede; iar credința dobândită prin învățătură ajunge egală cu ea, încât îndeplinește și poruncile Cuvântului; așa erau apostolii, despre care se spune că puteau cu credința lor să mute munții (Matei 17, 20; I Corinteni 13, 2), să mute copacii și să-i sădească în alt loc (Luca 17, 6). De aceea apostolii, simțind măreția acestei puteri, cereau să li se adauge credință (Luca 17, 5); credința care, ca un grăunte de muștar (Matei 17, 20; Luca 17, 6), pișcă în chip folositor sufletul și crește în el mare, încât se odihnesc (Matei 13, 31-32; Marcu 4, 31-32; Luca 13, 19) în suflet cuvintele care vorbesc de cele cerești.”

Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Cincea, Cap. 1 și din Cartea a Șasea, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, pp. 369; 463-464.

 „Cel ce crede în Mine, precum a spus Scriptura, râuri de apă vie vor curge din pântecele lui (Ioan 7, 38). Arată cum răsplata credinței se prelungește neîmbătrânită și că cel ce nu refuză credința se va bucura de darurile cele mai bogate de la Dumnezeu. Căci va fi atât de plin de darurile venite prin Duhul, încât se va îmbogăți de ele nu numai mintea lui, ci ele se vor revărsa și în inimile altora, ca undele unui râu, binele dăruit lui de Dumnezeu trecând și la aproapele lui. Aceasta le-a dat-o chiar ca o poruncă Sfinților Apostoli, zicând: În dar ați luat, în dar să dați (Matei 10, 8). (...) Bună e deci credința, căci ne pregătește pentru harul dat de Dumnezeu, în timp ce îndoiala ne păgubește. Căci omul care se îndoiește e nestatornic în toate căile lui, precum s-a scris (Iacov 1, 8), și nu va primi de la Domnul nimic.”