Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Răspunsuri duhovncieşti: Creştinii şi hulitorii lui Hristos

Răspunsuri duhovncieşti: Creştinii şi hulitorii lui Hristos

Un articol de: † Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal - 26 Martie 2010

Cum trebuie să reacţionăm atunci când vedem că cineva ne înjură ori ne defăimează credinţa?

Dacă suntem cu adevărat credincioşi, faptul că cineva ne înjură ori ne defăimează credinţa nu poate trece fără să ne afecteze, pentru că, de obicei, ne-ar plăcea ca tot ceea ce noi iubim şi preţuim să fie iubit şi preţuit de toată lumea. Cu atât mai mult când vine vorba de credinţa noastră. Se mai întâmplă însă ca, uneori, în mod nejustificat, oameni mai mult sau mai puţin apropiaţi nouă să vorbească necuviincios despre Dumnezeu, Biserică ori credinţa noastră. În această situaţie, este greşit a rămâne cu totul indiferenţi, pentru că dacă-L iubim pe Hristos, trebuie să-L şi mărturisim. Totuşi, mărturisirea trebuie să fie în acord cu circumstanţele.

În urmă cu aproape 1500 de ani, aceeaşi întrebare i-a fost adresată Sfântului Cuvios Varsanufie, un monah dintr-o mănăstire din Palestina, iar răspunsul lui a fost următorul: "Ai auzit că nu se face îndreptarea prin rău, ci mai degrabă prin bine. Deci grăieşte cu cel ce înjură, mustrându-l cu blândeţe şi îndelungă­răbdare întru frica lui Dumnezeu. Iar de te vezi pe tine tulburat, nu trebuie să spui nimic" (Varsanufie şi Ioan, Scrisori duhovniceşti - Filocalia XI, scrisoarea 658).

Aşadar, răul nu corectează răul, iar o ceartă cu cel care vorbeşte necuviincios despre credinţa noastră nu aduce nici un câştig. Dacă este posibilă o discuţie civilizată şi credem că-i putem demonstra respectivului "cu blândeţe şi îndelungă-răbdare întru frica lui Dumnezeu" că greşeşte, să ne dăm toată silinţa pentru a face acest lucru. Dacă însă presimţim că o discuţie nu poate conduce la vreun rezultat bun, să preferăm tăcerea, în acest caz mărturisindu-L pe Hristos prin smerenia şi răbdarea noastră. Iar dacă Dumnezeu ne va oferi vreodată prilejul să-i facem un bine celui care ne-a înjurat, să nu ezităm a-l face şi să înţelegem că a venit vremea ca şi noi "să ne spunem replica". Rareori se găseşte dragoste în polemică, însă smerenia, răbdarea şi fapta bună sunt întotdeauna "îmbibate" de iubirea jertfelnică cu care Hristos ne-a iubit pe noi.