Răspunsuri duhovniceşti: Arta de a trăi echilibrat

Părinte, ce rol are cumpătarea în viaţa creştinului?

În lumina vieţii creştine, cumpătarea este virtutea prin care omul îşi dobândeşte deplină stăpânire asupra lui însuşi, dominându-şi toate poftele şi pornirile ce îl pot duce la păcat. Sfântul Apostol Petru o are în vedere în îndemnul său: "Iubiţilor,… să vă feriţi de poftele cele trupeşti care se războiesc împotriva sufletului" (I Petru 2, 11). Iar în a doua sa epistolă mai spune că pe lângă ştiinţă, omul trebuie să mai aibă şi cumpătare sau înfrânare (II Petru 1, 6).

În special cumpătarea trebuie observată cu privire la mâncare, la băutură, la plăcerile senzuale, la acumulare de bunuri, apoi în vorbire şi în general cu privire la toate acţiunile omului. Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă la practicarea acestei virtuţi când zice: "Să umblăm cuviincios, ca ziua: nu în ospeţe şi în beţii, nu în desfrânări şi în fapte de ruşine, nu în ceartă şi în pizmă, ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Iisus Hristos, şi grija de trup să nu o faceţi spre pofte" (Romani 13, 13-14). Aşadar, observăm că păcatele contrare virtuţii cumpătării sunt: lăcomia, îmbuibarea, beţia, zgârcenia, risipa, desfrânarea, neruşinarea, luxul, orgoliul, însă nu trebuie să uităm nici de consecinţele nefaste asupra stării sufleteşti şi trupeşti a omului necumpătat, bolile care decurg de aici şi periclitarea mântuirii. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că ignorarea cumpătării se răsfrânge uneori foarte greu asupra trupului, pricinuindu-i boli îndelungate, chin şi chiar moarte: "Lipsa de înfrânare în mâncare consumă şi putrezeşte trupul omenesc şi-l roade cu suferinţe, până ce e distrus printr-o boală îndelungată".

Actualitatea virtuţii cumpătării se arată a fi astăzi mai mare ca oricând, dată fiind înclinaţia hedonistă tot mai evidentă a oamenilor, pe fondul secularizării accelerate care-i dezorientează şi îi dezechilibrează pe mulţi semeni de-ai noştri. Creştinii, în mod deosebit, sunt datori să nu uite faptul că virtutea cumpătării trebuie să le împodobească sufletul, că ea este arta echilibrului de a trăi după voia lui Dumnezeu, spre folosul lor.

Putem pune criza economică şi pe seama lipsei de cumpătare?

Echilibrul vieţii umane este dat în mod deosebit de virtutea cumpătării, ca înfrânare de la poftele egoiste, de la lăcomie şi exces de orice fel.

Criza economică care ameninţă lumea în care trăim este cauzată, da, în mare parte, şi de lipsa cumpătării omului nesăţios, care vrea să acumuleze cât mai mult din lumea aceasta. Iată de ce se impune să fim cumpătaţi şi la masă (mâncând sănătos şi echilibrat), şi la lucrul nostru zilnic (luând aminte la faptul că unii s-au îmbolnăvit grav sau chiar au murit istoviţi de muncă), şi la cumpărături (a se vedea mania cumpărăturilor în supermarketuri), şi la folosirea televizorului şi a internetului (să nu uităm că noi românii am fost caracterizaţi ca fiind o ţară de telespectatori), şi nu în ultimul rând să fim cumpătaţi cu privire la folosirea resurselor naturale, dintre care avertizarea privind împuţinarea apei pe Pământ nu este nicidecum o lozincă alarmistă.

Cum ar decurge ziua unui om cumpătat, de dimineaţa până seara?

Cumpătarea este virtutea prin care omul se ocupă de sine însuşi, dar nu în mod egoist, căci cumpătarea este "o păstrare a sinelui prin uitarea de sine" - cum spune părintele profesor univ. Gheorghe Popa în "Introducere în Teologie Morală". Instinctele de nutriţie, de perpetuare şi de conservare a speciei sunt la om legate de libertate, fiind subordonate unui scop. Iar "când se neglijează această subordonare, când se transformă ele în mijloc pentru un scop, ca plăcerea biologică, aceste instincte devin puteri distructive, ruinând viaţa fizică individuală şi ameninţând specia, răvăşind viaţa spirituală, compromiţând mântuirea. Prin virtutea cumpătării se menţin în ordine aceste afecte profunde, slujitoare ale vieţii trupeşti şi ale speciei, ca şi ale scopului ultim al omului", mai spune pr. Gheorghe Popa.

Prin urmare, viaţa zilnică a unui om cumpătat (şi prin excelenţă a creştinului) trebuie să aibă în vedere acest scop şi sens al existenţei, exprimat de Dumnezeu prin chemarea marilor noştri duhovnici: "Gustă şi urcă prin toate către Mine, dar nu te lăsa robit de nimic".