Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Răspunsuri duhovniceşti: Colindele au izvorât din curăţia sufletelor strămoşilor

Răspunsuri duhovniceşti: Colindele au izvorât din curăţia sufletelor strămoşilor

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Evanghelia zilei
Un articol de: Daniela Ciobanu - 17 Decembrie 2010

Preacucernice părinte Zaharia Matei, se apropie marea sărbătoare a Naşterii Domnului şi în tot locul se aude zvon de colinde şi zurgălăi. De când a început acest obicei al colindatului la români şi care este semnificaţia lui cea mai profundă?

Tradiţia colindatului la români este foarte veche. Apar colinde cu tematică nu neapărat religioasă, ci profană, încă de la daci şi din perioada etnogenezei. Sunt mărturii care atestă acest obicei, dar nu putem spune cu exactitate anul apariţiei sale. Am putea spune că provine din vremuri străvechi, pe când poporul român se forma ca popor creştin. Există la noi colindatul încă din vremea Sfântului Andrei, de aceea avem şi colindul Sfântului Andrei şi alte colinde care prin tematică fac trimitere la persoana Sfântului Apostol, cel ce a vestit românilor dreapta credinţă.

Mai aproape de vremurile noastre, în secolele XVII-XVIII, existau Mineie care păstrau în manuscris, nu tipărite, ci sub forma unor însemnări, texte ale unor colinde mai vechi. Puţin mai târziu, Anton Pann, mare protopsalt şi compozitor, notează, utilizând notaţia bizantină, o serie de colinde. Acestea erau culese din diferite regiuni ale ţării în timpul unor expediţii ce aveau ca scop conservarea tradiţiilor strămoşeşti. Acest proiect a fost continuat secolele următoare de doi etnologi şi muzicologi de prestigiu: George Breazu şi Constantin Brăiloiu. Aceştia au mers cu fonograful prin satele româneşti şi i-au înregistrat pe bătrâni cântând colindele ce le auziseră la rândul lor de la bunici şi străbunici. Întrebaţi fiind aceştia de când sunt frumoasele cântece, ei răspundeau mereu la fel, că din moşi strămoşi. Ceea ce este important să reţinem este faptul că ele s-au transmis pe cale orală, din generaţie în generaţie, şi că nu au fost documente scrise, decât relativ recent. Cât despre latura ştiinţifică, alcătuirea de culegeri de colinde s-a realizat abia în secolul al XX-lea, cum sunt cele ale lui Tiberiu Brediceanu, Bela Bartok sau Nicolae Ursu.

Sunt sute, mii de colinde şi sunt producţii ale ţăranului român, ale omului simplu de pretutindeni şi dintotdeauna, izvorâte din curăţia sufletelor şi din bunătatea inimilor. Sunt versuri simple, naive, de multe ori cu refren, însă ele exprimă adevăruri de credinţă dintre cele mai profunde, referitoare la întruparea Fiului lui Dumnezeu, Domnului nostru Iisus Hristos, dar şi la alte momente ale actului mântuirii. De aceea avem colinde şi la alte sărbători, spre exemplu la Bobotează şi la Paşte. Dar românul a îmbogăţit aceste colinde de Crăciun, sensibilizat fiind de bucuria Naşterii unui Prunc, şi nu orice Prunc, ci Pruncul Dumnezeiesc.

Concluzionând, nu putem şti cu exactitate autorul şi anul apariţiei acestor colinde, însă cu siguranţă ele provin din timpuri străvechi. Şi încă un element foarte important, poporul român a păstrat şi a îmbogăţit cele mai multe colinde, transmiţându-le din generaţie în generaţie. De aceea, şi străinii, când le ascultă, rămân impresionaţi de ritmurile lor atât de diferite şi de melodiile atât de sensibile şi plăcute. Tot ritmurile şi melodioarele le dau şi spontaneitate şi prospeţime, ele nu se învechesc niciodată, ci sunt mereu noi, pentru că trăim totdeauna bucuria copilăriei şi bucuria că, iată, Hristos se naşte şi suntem salvaţi.