Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Evanghelia zilei Răspunsuri duhovniceşti: Inima simţitoare şi delicată nu judecă aproapele

Răspunsuri duhovniceşti: Inima simţitoare şi delicată nu judecă aproapele

Un articol de: Teofil Anăstăsoaie - 15 Mar, 2010

Este îngăduit creştinului să-i judece pe semenii săi? Cât de mare este păcatul judecării aproapelui?

Sfânta Evanghelie ne îndeamnă să nu-i judecăm pe semenii noştri, ci să ne aducem aminte că toţi vom fi judecaţi de către Dreptul Judecător la sfârşitul veacurilor: „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi! Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi, şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura“ (Mt. 7, 1-2). Vedem însă că această poruncă este foarte greu de împlinit şi adeseori creştinii ajung să-i judece pe semenii lor, considerându-i mai păcătoşi decât ei şi vrednici de pedeapsa lui Dumnezeu. Tocmai în aceasta stă gravitatea păcatului judecării aproapelui care ne plasează în locul Dreptului Judecător. Oare cine ne dă dreptul să luăm locul lui Hristos care va judeca lumea?

Sfântul Ioan Gură de Aur îi îndeamnă pe creştini să nu-i judece pe semenii pe care îi văd păcătuind, şi spunea că el când vede un frate greşind îl acoperă cu mantia sa.

Un frate din Pateric ce vieţuise fără a împlini cu prea multă conştiinciozitate rânduielile zilnice a fost văzut pe patul de moarte cu un chip luminat şi liniştit. Atunci părinţii din mănăstire l-au întrebat cum de este atât de liniştit acum când se apropie plecarea către Dreapta Judecată, de vreme ce nu şi-a împlinit toate ascultările mănăstireşti. Răspunsul său i-a uimit pe toţi: „Cu adevărat nu mi-am împlinit toate datoriile pe care le-am avut în obşte, însă din ziua când am păşit pe poarta mănăstirii şi până în prezent nu-mi aduc aminte să fi judecat pe cineva, iar eu cred cuvintelor Domnului - nu judeca şi nu vei fi judecat!“

Care este diferenţa între „a constata“ greşeala semenilor noştri şi a-i judeca? Dacă nu avem voie să-i judecăm pe semenii noştri, cum putem să-i ajutăm?

Atunci când analizăm faptele celor din jur şi „constatăm“ că sunt mari greşeli, putem imediat să întindem o mână de ajutor pentru a remedia situaţia. Se poate întâmpla să nu putem oferi o soluţie de îndreptare imediată, totuşi ne putem ruga ca Domnul să-şi facă milă de cei căzuţi şi să trimită ajutorul său de sus. Cei care judecă, însă, se plasează pe alt plan şi refuză să găsească o soluţie de îndreptare a situaţiei, considerând necesară pedeapsa lui Dumnezeu. Oricum, Dumnezeu fiind Atotştiutor vede fiecare pas şi greşeală a omului. Ştie când greşeşte omul, dar vede şi sufletul fiecăruia. O inimă simţitoare şi delicată nu poate judeca pe aproapele său.