Sfaturi practice în Biserică: Ce este Pavecerniţa?

Un oficiu liturgic specific Postului Paştelui este "Pavecerniţa Mare". Ea este numită "mare" pentru că este o amplificare a slujbei "Pavecerniţa Mică", ce se săvârşeşte în afara postului. Altfel spus, Pavecerniţa dobândeşte prin această amplasare în post o semnificaţie conformă acestuia. Este o slujbă mai lungă decât cea care se săvârşeşte în mod normal, având inserată în conţinutul ei şi oficiul slujbei mici.

Pornind de la originile Pavecerniţei, trebuie subliniat faptul că ea apare în Biserică pe filieră monahală, săvârşindu-se la început de către călugării reuniţi în biserică după masa de seară. Acest oficiu încheia cursul liturgic zilnic şi reprezenta slujba de seară. Întrucât în timpul Postului Mare slujba Vecerniei, care pe parcursul anului este aşezată la apusul soarelui, este deplasată mai înainte, a trebuit ca timpul lăsat liber de acest oficiu să fie completat, sfârşind aşadar ziua nu cu masă, ci cu rugăciune. Drept urmare, slujba Pavecerniţei nu se înscrie în ciclul solar obişnuit, ci este o rugăciune amplă, prin care se cere de la Dumnezeu întâi de toate iertarea păcatelor săvârşite în timpul zilei şi, pe de altă parte, ajutor pentru noaptea ce se apropie.

În plus, originea ei stă probabil şi în rugăciunea de seară pe care trebuie să o facă orice creştin în privat. Principalele etape ale formării acestei slujbe sunt atestate în timpul secolului al IV-lea, în anumite documente de practică liturgică a monahilor şi laicilor care trăiau ca ucenici ai Sfântului Vasile cel Mare. Acesta prescria în Regulile Mari că trebuie făcută o rugăciune între ultima masă a zilei şi culcare. Un alt părinte al Bisericii, Ioan Casian, descria acest oficiu ca o dublare a slujbei de noapte, şi nu ca o Pavecerniţă. În fine, de subliniat este faptul că ea reprezintă o transformare a rugăciunii private de seară într-un oficiu monahal care va asimila pe parcurs elemente ale ciclului cotidian.

În continuare, în conţinutul ei vom remarca faptul că preia teme atât din slujba Vecerniei, cât şi din cea a Miezonopticii. Întâi de toate, preia tema mulţumirii pentru ziua scursă, din canonul Vecerniei, iar pe de altă parte preia imitarea veghii îngerilor din canonul Miezonopticii, sfinţind în acest mod momentul trecerii de la zi la noapte. Pe de altă parte, ea îngăduie credincioşilor să se adapteze condiţiilor de rugăciune nocturnă.

Aşa cum am amintit, în timpul Postului Mare, oficiul Pavecerniţei este supus unei modificări considerabile. De exemplu, de luni seară până joi seară, în fiecare din săptămânile Postului, cât şi în primele trei zile ale Săptămânii Patimilor, se celebrează Pavecerniţa Mare, iar în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică seara, Pavecerniţa Mică. În fapt, Pavecerniţa Mare e alcătuită din trei oficii distincte, înlănţuite prin repetarea refrenului: "Veniţi să ne închinăm şi să cădem...". Prin urmare, aceste cuvinte scot în evidenţă caracteristicile Postului Mare, şi anume lungimea şi repetiţia.

În consecinţă, Pavecerniţa Mare este o slujbă specifică Postului Paştelui, cu substrat monahal, caracterizată prin împletirea slujbei Vecerniei cu cea a Miezonopticii, prin care credinciosul se adaptează mai uşor condiţiilor ascetice de rugăciune. Oficiul Pavecerniţei Mari ne ajută, aşadar, să veghem ca îngerii şi să mulţumim ca oamenii.