Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Evanghelia zilei Sfaturi practice în Biserică: Ridicarea mâinilor în timpul rugăciunii

Sfaturi practice în Biserică: Ridicarea mâinilor în timpul rugăciunii

Un articol de: Pr. Răzvan George Topală - 12 Aug, 2010

Chemarea lui Dumnezeu în timpul rugăciunii se face sub diferite forme sau acte de evlavie. Dintre actele de pietate ce izvorăsc din credinţă puternică şi smerenie, amintim unul din cele mai vechi gesturi de chemare a lui Dumnezeu, şi anume, ridicarea mâinilor.

 

Ridicarea mâinilor la rugăciune simbolizează răstignirea Mântuitorului Hristos şi este amintită în scrierile Sfintei Scripturi şi ale Sfinţilor Părinţi, ca unul dintre obiceiurile creştine practicate încă din vechime.

 

 

În Sfânta Scriptură se amintesc următoarele exemple: "Noaptea ridicaţi mâinile voastre spre cele sfinte şi binecuvântaţi pe Domnul" (Ps. 133); "Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea ta; ridicarea mâinilor mele, jertfă de seară" (Ps.140); în cartea profetului Isaia se aminteşte cum Domnul îşi întoarce privirea Sa faţă de cei care şi-au ridicat mâinile spre El, dar săvârşesc păcate; Sfântul Apostol Pavel îndeamnă astfel: "Vreau ca bărbaţii să se roage în tot locul, ridicând mâini sfinte, fără de mânie şi fără şovăire" (I Tim. 2, 8).

 

 

Dintre Părinţii Bisericii care dau mărturie despre acest gest, amintim pe Tertulian care în scrierile sale spune: "Noi nu ridicăm numai braţele, dar le şi întindem, atât pentru a imita cu aceasta patima Domnului, cât şi de a-L mărturisi la rugăciune". Însuşi împăratul Constantin cel Mare, după cum afirmă Eusebiu, "avea obiceiul de a se ruga lui Dumnezeu cu ochii ridicaţi la cer şi cu mâinile întinse". Sfântul Ambrozie a stat multe ore în rugăciune cu mâinile întinse sub chipul crucii până în momentul morţii sale.

 

 

Vedem deci că ridicarea mâinilor este practicată numai în legătură cu rugăciunea, iar gestul acesta este, pe de o parte, un gest de invocare a lui Dumnezeu, dar şi o formă a jertfei în cadrul rugăciunii. Cel care ridică mâinile către Dumnezeu se află într-o stare superioară a simţirilor religioase.

 

 

Sfântul Ioan Gură de Aur spune în una din Omiliile sale: "Ni se porunceşte să întindem mâinile, pentru ca plinirea rugăciunii în chipul acesta, să fie pentru ele ferire de păcat"; deci, ridicarea mâinilor în timpul rugăciunii constituie unul din mijloacele prin care ne ferim de săvârşirea păcatelor.

 

 

Ridicarea mâinilor în timpul rugăciunii chiar dacă era o practică răspândită mai mult în vechime, şi astăzi puţini credincioşi mai ridică mâinile pentru a chema ajutorul lui Dumnezeu; poate doar cei care au ajuns la grea încercare; totuşi, acest obicei nu a fost înlăturat, căci, în timpul Sfintei Liturghii, în anumite momente preotul ridică mâinile sale în numele său şi al credincioşilor invocând chemarea lui Dumnezeu şi pogorârea Sfântului Duh.