Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Liturgica Sfaturi practice în Biserică: Sfinţirea crucii care străjuieşte mormântul

Sfaturi practice în Biserică: Sfinţirea crucii care străjuieşte mormântul

Un articol de: Constantin Popa - 14 Septembrie 2010

Sfânta Cruce este obiectul excepţional al veneraţiei creştine pentru că fiecare credincios, atunci când o cinsteşte, vede în ea instrumentul de răscumpărare a omenirii prin pătimirea Domnului, tăria credinţei, Biserica şi mântuirea. De aceea, simpla facere a semnului crucii este un act de devoţiune adresat Sfintei Treimi, o mărturisire a credinţei noastre ortodoxe, o certitudine a apărării noastre împotriva diavolului şi a tuturor relelor care vin de la el. Sfânta Cruce este prezentă pretutindeni în viaţa credincioşilor: pe turlele bisericilor, la răspântiile drumurilor, în locurile unde s-au întâmplat evenimente deosebite, pe casele şi în casele credincioşilor, la gâtul creştinilor, ca apărătoare împotriva ispitei şi lucrării celui rău, şi la căpătâiul celor adormiţi, străjuindu-le mormintele, ca simbol şi dovadă a credinţei lor în nădejdea învierii şi a vieţii veşnice.

Ca şi icoana, prin sfinţire, crucea poartă în sine o încărcătură harică. Aşa cum icoana, dacă nu este sfinţită, rămâne un tablou religios, la fel şi crucea rămâne doar un simbol al credinţei, fără însă să aibă putere sfinţitoare. Prin sfinţire, materia din care este făcută crucea se scoate de sub întrebuinţarea şi starea obişnuită şi primeşte o destinaţie specială şi putere harică. De aceea, este bine ca toate crucile, înainte de a fi întrebuinţate ca obiecte de cult sau cu alte destinaţii, să fie stropite cu apă sfinţită. Cât priveşte crucea care se foloseşte la înmormântarea unui credincios răposat, trebuie sfinţită şi ea deoarece nu este suficient ca două scânduri sau lemne să fie împreunate în chipul crucii pentru ca ea să aibă şi putere sfinţitoare, ci este nevoie de binecuvântarea şi sfinţirea ei.

În Molitfelnic sau Agheasmatar există o rânduială specială de binecuvântare şi sfinţire a crucii ce se aşază la mormânt. Această rânduială se săvârşeşte pentru orice cruce "care va însemna mormântul adormitului", inclusiv crucea care se foloseşte pentru înmormântare şi care va străjui şi însemna mormântul pentru un timp. Această slujbă poate fi săvârşită de către preot odată cu citirea slujbei stâlpilor pentru cel răposat. Crucea, care deseori este lucrată de tot felul de oameni, indiferenţi din punct de vedere religios, trebuie să capete putere sfinţitoare prin stropirea cu apă sfinţită, în urma rugăciunii de binecuvântare şi sfinţire.