Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă In memoriam Iubitoarea întru studierea vieților de sfinți, manuscriselor și a limbii și culturii române veche

Iubitoarea întru studierea vieților de sfinți, manuscriselor și a limbii și culturii române veche

Galerie foto (1) Galerie foto (1) In memoriam

26 noiembrie, Pomenirea Sfinților Alipie Stâlpnicul, Nicon și Stelian Paflagonul

Dacă citim cu atenție viețile sfinților pomeniți în această zi de sfârșit de noiembrie, descoperim cât de mult L‑au iubit pe Dumnezeu, cum s‑au cocoțat deasupra țărânii, stâlpnicii devenind duhovnicești, prin strunirea trupului și prin purtarea sufletului către Dumnezeu. Nevoința lor era îndreptată către Dumnezeu din dorința de a se dezlipi de trup și de a se uni cu cerul.

Am amintit de pomenirea sfinților din ziua de 26 noiembrie a anului 2020, cinstind în mod deosebit memoria uneia dintre slujitoarele Cuvântului și a cuvintelor, a Bisericii și a limbii române, trăind și sfârșindu‑se în discreție și eleganță nobiliară și, în același timp, celestă.

Doamna prof. Cătălina Velculescu a fost cercetător al Academiei Române, a avut numeroase publicații și scrieri, a ostenit ani la rând la Institutul de istorie și teorie literară G. Călinescu din București.

Profesor erudit și îndeosebi dăruit, a sădit în sufletele studenților și masteranzilor dragostea față de istoria și arta medievală, la rându‑i, fiind îndrăgostită de istoria medievală, de istoria mântuirii și de oamenii care au studiat‑o.

Cătălina Velculescu a petrecut mai mult timp în biblioteci și arhive decât în orice alt loc din lumea aceasta.

Scriu câteva rânduri despre ea la împlinirea unui an de când, în mod neașteptat, s‑a adăugat lumii veșnice.

Am iubit‑o şi cinstit‑o, din perspectiva descendenței ei duhovnicești din postura de credincios practicant şi trăitor autentic.

Nu voi putea uita prezența ei la câteva dintre lansările lucrărilor mele.

Deosebit de delicată și atentă, și‑a pregătit din vreme discursul. Preocupat fiind la prelegerea de atunci, amintindu‑mi acum, la distanța celor câțiva ani de la ultima lansare la care a fost prezentă, reiterez cuvintele pe care le‑a descoperit în paginile cărților mele.

Aproape nu mi‑am dat seama de frumusețea și valoarea lor, până când au fost așezate pe tipsie, asemenea unor bucate alese pe care le oferim la vizita unor prieteni de suflet, abia scoase din cuptorul din poveste.

Am rămas impresionat de atenția ei și am descoperit apoi că lucrarea pe care i‑am dăruit‑o fusese subliniată de la prima până la cea din urmă pagină, câteva sute de file citite și recitite pentru a descoperi nuanțe și caracteristici aparte și pentru a le prezenta altora, aidoma unui critic literar veritabil.

Regret că nu am manuscrisul cercetării ei, mi‑ar fi fost de folos. În urma lecturii pe care a făcut‑o a reieșit un adevărat studiu. S‑a oprit la ce era important, dar a văzut totul. Așa am înțeles mai târziu, descoperind preocupările ei, cum și‑a îndreptat atenția asupra Proloagelor, a scrierilor aghiografice.

Avea să se întâlnească în tinerețea ei, mai precis cu vreo 50 de ani înainte de trecerea la cele veșnice, cu arhimandritul cărturar Benedict Ghiuș, care se afla la Mănăstirea Cernica. Erau vremuri grele, tipăriturile se aprobau cu anevoie, oamenii Bisericii, atent urmăriți, nu aveau posibilitatea de a scrie și mai ales de a publica.

Părintele Benedict Ghiuș se afla în această situație, dar cerceta cu atenție de multă vreme Proloagele, pe care le descoperise la Mănăstirea Neamț, unde făcuse parte, vremelnic, din soborul mănăstirii.

După ce între cei doi cercetători, unul bisericesc, celălalt laic, s‑a legat o amiciție duhovnicească, părintele Benedict Ghiuș a rugat‑o pe tânăra cercetătoare să‑i spună câte ceva despre Proloage, iar ea i‑a răspuns atunci: eu nu mă ocup de prefețe!

Nu aflase încă despre Proloagele din lumea Bisericii, întrucât termenul poate fi folosit și pentru cuvântul înainte aşezat ca predoslovie a cărţilor.

În urma lămuririlor părintelui arhimandrit Benedict Ghiuș, prof. Cătălina Velculescu a descoperit în Catalogul Bibliotecii Academiei Române edițiile de la jumătatea veacului al XIX‑lea, publicate în Tipografia Mănăstirii Neamț. Așa a descoperit și a încercat să studieze Proloagele, a început să le citească, să le cerceteze cu acribie și să le înțeleagă sensurile.

Părintele Benedict Ghiuș, împreună cu alți apropiați, dorea reeditarea Proloagelor de la Mănăstirea Neamț.

Îmi amintesc edițiile cu caractere chirilice care se aflau în chiliile părinților bătrâni din voievodala mănăstire, la sfârșitul anilor ‘80. Probabil că o astfel de ediție a ajuns și în mâinile părintelui arhimandrit Benedict Ghiuș. De bună seamă, ediția avea nevoie de îndreptări. Termenii nu mai erau actuali, trecuse un veac și mai bine de la editarea lor, limba evoluase, iar cartea aștepta ostenitori pe măsură.

Pe lângă strădaniile cunoscute ale părintelui arhimandrit Benedict Ghiuș s‑au adăugat și cele ale prof. dr. Cătălina Velculescu.

Astfel, s‑au căutat izvoarele care veneau de departe, din veacul al XVII‑lea, după cele tipărite în Rusia, Proloagele de la Moscova, pe care le‑ar fi dorit și Sfântul Mitropolit Dosoftei să le vadă, dar, după cum se știe, a fost oprit la Kiev, nemaiajungând în 1784, cum își propusese, inițial la Moscova, mai ales pentru a afla câte ceva despre istoria sfinților. Se pare că, în vremea șederii la Kiev, Sfântul Dosoftei a cunoscut măcar una dintre cele câteva ediții ale Proloagelor tipărite la Moscova, până atunci fiind cunoscute cinci ediții.

Doamna Cătălina Velculescu a mers, cu atenția cercetătorului, pe firul mai vechilor tipărituri închinate sfinților.

Amintim și manuscrisul pe pergament din veacurile XIV‑ XV de la muzeul din Șcheii Brașovului, precum și un alt prolog în slavonă, din secolul XV, păstrat la Biblioteca Academiei din Cluj. Neagoe Basarab a cercetat și el materiale întâlnite în paginile Proloagelor, împrumutase de la Bistrița Olteană o astfel de carte, în limba slavonă.

Cercetările doamnei Cătălina Velculescu au descoperit că manuscrisul folosit de Neagoe Basarab și textele edițiilor de la Moscova (1685) foloseau aceleași cuvinte.

Anastasie Crimca, Mitropolitul cărturar și artist, era și el un cercetător al Proloagelor, iar la Mănăstirea Cozia, la sfârșitul veacului al XVII‑lea, se afla un manuscris cu aceeași temă copiat pentru lunile septembrie, octombrie, noiembrie și decembrie.

Peste istoria Proloagelor s‑a oprit cu multă dăruire Cătălina Velculescu. A primat pe lângă dorința de a face lumină în istoria și evoluția acestei scrieri mai ales năzuința de a învăța din viețile sfinților.

Mănăstirea Neamț s‑a bucurat de această ediție specială de la jumătatea veacului al XIX‑lea. Ea a venit până aproape de noi, fiind folosită mai ales în mediile mănăstirești până la Decretul 410 din 1959, dar și în anii ‘80‑‘90 ai veacului al XX‑lea. Am întâlnit în chiliile călugărilor nemțeni paginile scrise în chirilică, după care bătrânii citeau în fiecare zi cuvântul de folos așezat în ziua respectivă.

Doamna Cătălina Velculescu a fost preocupată și de un alt subiect, desprins tot din Proloage, despre Sfinții nebuni pentru Hristos, care păreau altfel în ochii oamenilor decât erau. Sunt multe defecte pe care oamenii le comentează, dar, mai mult decât toate, nebunia este privită cu reticență. Preocuparea doamnei Cătălina Velculescu pentru Sfinții nebuni pentru Hristos ne arată, dincolo de cuvinte, ceea ce pot fi oamenii care se ascund prin tăinuirea faptelor bune înaintea semenilor lor. Traducerile pe care le‑a descoperit doamna Cătălina Velculescu în manuscrisele Academiei Române pun în lumină viețile acestor sfinți, mai ales ale Sfinților Simeon și Andrei, scriind despre evoluția acestora în cultura românească și despre felul cum au inspirat pe mulți dintre trăitorii în Hristos.

Cătălina Velculescu a fost un om apropiat Bisericii. În copilărie, ori în vremea studenției, atașamentul față de cele sfinte a fost inspirat și înrâurit de unii dintre slujitorii încercați ai Bisericii Ortodoxe Române, care slujeau atunci împotriva crivățului roșu…

Dumnezeu a rânduit ca doamna Cătălina Velculescu, născută în familia Brezuleanu, din părinții Speranța și Petru, cărora le‑a dedicat parte din scrieri, asemenea și fratelui ei, matematicianul Alexandru Brezuleanu, să facă parte dintre cei care se ascundeau, poate, de ochii lumii, într‑o vreme când era riscant să fii prezent la Biserică și mai dificil să vorbești despre Evanghelie și despre învățăturile care îl înalță pe om către Dumnezeu.

Consider că Cătălina Velculescu a fost una dintre persoanele care au iubit Biserica și au slujit‑o în felul ei, fiind una dintre cele care au marcat vreme îndelungată prin scrieri, trăire și lucrare meritorie aspecte ale învățăturii de credință și mai ales aghiografia.

Cred că sfinții nebuni pentru Hristos și toți cei din Proloage, mai cu seamă cei din data de 26 noiembrie, ziua mutării ei în Împărăția Luminii, au făcut sfat și au primit‑o pe Cătălina Velculescu în netrecătoarea bucurie și răsplată la Cina Stăpânului.

Am aflat în ultimul moment de plecarea neașteptată a doamnei Cătălina Velculescu. Nu știu de ce nu s‑a anunțat, nu s‑a vorbit, de ce în grabă, la cimitirul Străulești, trupul ei a fost încredințat țărânei din care s‑a zidit… Poate a dorit Domnul să‑i păstreze şi pentru veşnicie tezaurul smereniei...

S‑ar fi cuvenit pentru această cercetătoare acribioasă a istoriei și învățăturii creștine înalte onoruri și cinstirea cuvenită. Se întâmplă însă, uneori, ca oamenii să rămână asemenea celor pe care i‑a descris doamna prof. Cătălina Velculescu în opera ei, nebuni pentru Hristos, ori uitați de foștii studenți, colaboratori și admiratori.

Am ajuns la cimitir când slujba era pe sfârșite, prohodul s‑a făcut la marginea gropii, nu mai vorbesc de alte aspecte… m‑am mâhnit atunci, după cum am și mărturisit.

Neuitând de iubirea ei, de atenta privire asupra paginilor pe care le‑am scris, am făgăduit să‑i oficiez la 40 de zile o pomenire. I-am chemat atunci pe părintele arhimandrit Policarp Chițulescu, directorul Bibliotecii Sfântului Sinod, colaborator apropiat al doamnei prof. Cătălina Velculescu, pe părintele protosinghel Onufrie Cotos și pe ieromonahul Serafim Moraru de la Mănăstirea Radu Vodă, pe domnul Răzvan Mihai Clipici, director al Componentei Cultură din cadrul Administrației Patriarhale, și câteva dintre colaboratoarele doamnei cercetător, devenite prietene cu trecerea timpului, pe doamna profesor universitar doctor Zamfira Mihail, alături de doamna conferențiar universitar doctor Cristina Bogdan, decanul Facultății de Litere, doamna conferențiar universitar dr. hab. Ileana Stănculescu, care a lucrat cu domnia sa încă din 1997, și pe doamna cercetător științific doctor Adriana Mitu, care se aflau în grupul celor apropiați Bisericii, asemenea femeilor mironosițe care L‑au slujit pe Mântuitorul și L‑au privit de departe. La fel este și dragostea lor față de Biserică…

La agapa de pomenire, după slujba din ziua a 40‑a de la trecerea la cele veșnice, ne‑am gândit ce va spune Cătălina Velculescu înaintea judecății lui Hristos.

Sunt sigur că a vorbit din Viețile Sfinților, din Proloage și a găsit limbajul celor care l‑au mărturisit pe Hristos, poate nefiind pe deplin înțeleși în lumea în care au trăit. Colegele și prietenele ei prezente la momentul pomenirii au evocat‑o în cuvinte frumoase, și cred că parte din ele le vor fi scris undeva, iar dacă nu s‑au scris încă în pagină, s‑au scris pe lespedea inimii lor!

 

Citeşte mai multe despre:   Cătălina Velculescu