Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Regionale Banat Conferință duhovnicească a părintelui Teofan Munteanu

Conferință duhovnicească a părintelui Teofan Munteanu

Un articol de: Diac. Pavel Canea - 11 Feb, 2016

Peste 200 de copii și tineri au fost prezenți la Casa de Cultură din Oravița zilele trecute, pentru a participa la o conferință duhovnicească susținută de părintele Teofan Munteanu, duhovnicul Mănăstirii Nera din județul Caraș-Severin. Titlul conferinței a fost „Tinerețea - «o boală» care se vindecă”, pe marginea căruia părintele duhovnic a explicat pe înțelesul tuturor cum trebuie de fapt trăită tinerețea în duhul lui Hristos, mai ales într-o societate care pune accentul mai mult pe cele materiale.

Tinerii au avut ocazia să adreseze întrebări referitoare la diferite probleme cu care ei se confruntă, specifice vârstei, la care părintele Teofan le-a răspuns cu adevărată măiestrie duhovnicească, dovedindu-se un apostol al tinerilor. „A fost o întâlnire a bucuriei pentru că au venit foarte mulți tineri dornici să-l audă și să-l cunoască pe părintele Teofan, pe care suntem fericiți că am reușit să-l aducem la această conferință. Îi mulțumim lui Dumnezeu că am reușit să organizăm această întâlnire deoarece părintele Teofan acceptă destul de greu astfel de provocări și cu atât mai mult ne-am bucurat în seara aceasta, căci părintele nu a mai con­fe­rențiat tinerilor de ceva vreme. Ne-a impresionat numărul mare de întrebări din partea tinerilor, semn că ei sunt încă în căutarea Adevărului. Au fost întrebări foarte variate din mai multe domenii de activitate și credem că stilul acesta interactiv și bucuria cu care părintele Teofan le-a răspuns tinerilor au fost de folos și au plecat îndreptați și câștigați”, a subliniat părintele Mihai Ciucur, inspector în cadrul Departamentului de tineret al Episcopiei Caransebeșului.

Eveniment dedicat Anului omagial al tineretului

Întâlnirea, ce s-a desfășurat cu binecuvântarea Preasfin­țitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a reunit tineri și copii de la mai multe centre de tineret ale Episcopiei Caran­sebeșului, dar și cre­din­cioși și preoți din tot județul. „Trăsătura fundamentală a tânărului de astăzi este întrebarea și astfel noi, călătorind cu întrebarea pe drumul maturizării noastre, l-am găsit pe părintele Teofan, care ne-a răspuns tuturor întrebărilor și frământărilor specifice vârstei, dovedindu-se a fi un «far» în întuneric. Nouă ne revine mul­țu­mirea și recu­noș­tința, dar și datoria de a împlini și a pune în practică toate îndemnurile primite de la părintele Teofan”, a precizat Antonia, o tânără prezentă la eveniment. Manifestarea face parte din programul organizat de către Departamentul de tineret al Episcopiei Caran­sebeșului sub numele de „Zilele Tineretului Ortodox în Episcopia Caran­sebeșului”, în contextul Anului omagial al educației religioase a tineretului ortodox.