Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Banat Eveniment dedicat tinerilor, la Măureni

Eveniment dedicat tinerilor, la Măureni

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Banat
Un articol de: Darius Herea - 05 Ianuarie 2019

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, pentru al treilea an consecutiv, în biserica Parohiei „Pogorârea Sfântului Duh”-Măureni, a avut loc un eveniment intitulat „Crăciunul tinerilor”, ce a reunit mai multe delegații de tineri de pe întreg cuprinsul eparhiei.

Grupuri de tineri de la centrele de tineret „Sfânta Mare Muceniță Ecaterina” și „Adormirea Maicii Domnului” din Oravița, alături de membri ai filialelor ATOR Banatul de Munte din Caransebeș, Reșița și Bocșa, au participat la Sfânta Liturghie oficiată de către un sobor de preoți în noua biserică a Parohiei Măureni. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de către tinerii prezenți, la momentul potrivit mulți dintre aceștia împărtășindu-se cu Sfintele Taine. În cuvântul de învățătură, părintele Mihai Ciucur, coordonatorul Departamentului de tineret al eparhiei, a vorbit despre viața curată, curajul mărturisitor și dragostea sfinților pentru Hristos. În acest sens, părintele i-a îndemnat pe tinerii prezenți să fie, la rândul lor, mărturisitori, prin faptă și cuvânt, mai ales în aceste vremuri confuze, marcate printr-un puternic secularism și printr-o evidentă indiferență față de valorile strămoșești ale Bisericii și neamului nostru.

„Suntem recunoscători lui Dumnezeu, precum și Părintelui nostru Episcop Lucian, alături de preoții coordonatori ai centrelor de tineret, pentru că, iată, de câțiva ani, sămânța semănată cu multă râvnă în sufletele acestor tineri începe să rodească în inima și viața lor. Lucrarea din anul 2018 a Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte, alături de activitățile din centrele de tineret ale eparhiei, demon­strează din plin acest lucru, iar această realitate evidentă nu poate decât să ne motiveze să continuăm misiunea și în acest nou an, mulțumindu-I lui Dumnezeu pentru această generație de tineri cu care ne-a binecuvântat în aceste timpuri complicate”, a precizat părintele Mihai Ciucur.

Ca în fiecare an, la finalul Sfintei Liturghii, a avut loc un moment artistic de cântări bisericești și patriotice, susținut de grupurile corale ale Centrului de tineret „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfânta Muceniţă Ecaterina” din Oravița, alături de Corul ATOR Banatul de Munte. Părintele Aurel Radics, gazda întâlnirii, şi primarul comunei Măureni, Filimon Brian, au mulțumit tinerilor pentru că au ales să sărbătorească la Măureni „Crăciunul tinerilor” și i-au felicitat pentru frumoasa lucrare pe care o desfășoară la nivelul întregului județ Caraș-Severin. A urmat agapa frățească oferită cu dragoste și recunoștință de către gazdele evenimentului, momente în care tinerii au socializat, au cântat și au depănat amintiri de pe tot cuprinsul acestui an încărcat cu multe momente frumoase.

Tradiționala întâlnire a tinerilor face parte dintr-o serie de evenimente, desfășurate în zilele premergătoare Nașterii Domnului. Atunci au avut loc mai multe acțiuni cu caracter filantropic desfășurate de atoriști în municipiul Reșița. Astfel, tinerii voluntari ai Centrului de tineret Moniom au vestit Nașterea Domnului bolnavilor din spitalele reșițene, de la secțiile de pediatrie, neonatologie, oncologie și hematologie, ducând, odată cu vestea cea bună, și daruri ce au constat în dulciuri. De asemenea, în seara zilei de 23 decembrie, Corul ATOR Banatul de Munte şi corul Centrului de tineret Moniom au susținut un concert de colinde în centrul civic al municipiului Reșița, în cadrul târgului de Crăciun organizat de municipalitate. Nu în ultimul rând, tinerii atoriști au colindat la căsuța de sticlă amplasată de Radio România Reșița în cadrul campaniei „Muzică pentru viață”, donând, totodată, o frumoasă sumă de bani din partea lor pentru bolnavii de cancer de la clinica Oncohelp din Timi­șoara.

Cu recunoștință adusă lui Dumnezeu și îndrumătorilor lor, tinerii ortodocși din Banatul de Munte au împlinit în anul ce a trecut o frumoasă rânduială misionară, filantropică și culturală, pe care au început-o în urmă cu câțiva ani ca o datorie morală față de Biserica în care cresc și se desăvârșesc atât de frumos.