Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Banat Excursie pentru beneficiarii centrelor din Făget și Deta

Excursie pentru beneficiarii centrelor din Făget și Deta

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Banat
Un articol de: Pr. Emanuel Gafiţa - 04 Iunie 2015

Beneficiarii Centrului de zi „Patriarh Miron Cristea” din Făget au avut bucuria de a realiza o deplasare cu scop formativ-educativ la Timișoara, cu prilejul Zilei Copilului. Copiii au vizitat Catedrala Mitropolitană „Sfinții Trei Ierarhi”, colecția de artă bisericească veche a Arhiepiscopiei Timișoarei din incinta Muzeului Catedralei, Parcul Botanic și Grădina Zoologică. În locațiile vizitate, aceștia au primit informații de la cadre specializate, copiii rămânând plăcut surprinși. Prin toate acestea s-a urmărit îmbo­gățirea cunoștințelor geografice, istorice și etnografice, motivarea beneficiarilor în formarea educativă, dar și răsplătirea lor pentru eforturile depuse pe parcursul anului școlar. Activitatea face parte din cadrul unui proiect intitulat „Vine Vacanța!”, urmat de o ieșire în aer liber la pădure și de o serbare. Excursia a fost realizată în colaborare cu părintele Emanuel Ciusa de la Parohia Bichigi, la ea luând parte și tinerii acestei comunități. Între cele două grupuri s-au legat prietenii și nădăjduim speranțe pentru noi colaborări. Și beneficiarii Centrului de zi „Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş” Deta au participat la un eveniment deosebit, organizat de Liga Studenţilor de la Facultatea de Electromecanică din cadrul Universităţii Politehnica, Timişoara. Acţiunea se află la a şaptea ediţie şi se desfăşoară în fiecare an în preajma zilei de 1 iunie, sub denumirea „Fii tu fratele mai mare”. În cadrul evenimentului, copiii, însoţiţi de studenţii voluntari şi de personalul centrului, au vizitat incinta universităţii, apoi s-au deplasat în Parcul Copiilor, unde au desfășurat diferite jocuri interactive cu scopul dezvoltării atenţiei, a dorinţei de socializare şi relaţionare. În continuare, copiii au vizionat la Teatrul „Merlin” piesa „Inimă de piatră”, de Wilhelm Hauff. După vizionarea piesei de teatru, grupul de copii s-a deplasat la Universitatea Politehnica, unde a avut loc un concurs de talente, în care copiii au prezentat la alegere un moment artistic din categoriile dans, desen şi interpretare vocală. Înainte de plecarea spre casă, copiii au primit pacheţele cu dulciuri, iar pe drum aceștia au intonat cântece de drumeţie şi au făcut schimb de impresii.