Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Regionale Banat Mircea cel Bătrân la 600 de ani de la nașterea în eternitate

Mircea cel Bătrân la 600 de ani de la nașterea în eternitate

Un articol de: Diac. Pavel Canea - 03 Feb, 2018

La 600 de ani de la trecerea în veșnicie a domnitorului Țării Românești Mircea cel Bătrân, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a oficiat un parastas în Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeș. Au fost prezenți membrii Permanenței Consiliului eparhial, elevii și studenții teologi de la cele două școli de teologie din Caransebeș, precum și credincioși din municipiu.

După slujba de pomenire, Preasfințitul Părinte Lucian a vorbit celor prezenți despre personalitatea domnitorului care a stăpânit în vremea aceea și Banatul de Severin.

„Acest domn al Țării Românești a stăpânit la începutul secolului al 15-lea și Banatul de Severin. Din titulatura sa rezultă acest lucru că bravul domnitor al Țării Românești a stăpânit de la Banatul de Severin până la marea cea mare, Dobrogea de astăzi, dar și cadrilaterul, sudul Dobrogei, fiind singur stăpânitor al cetății Dârstorului, părțile tătărești, adică sudul Basarabiei de astăzi și peste munți în Transilvania, Țara Făgărașului și Țara Amlașului. De aceea se cuvenea ca nu numai în Oltenia, Muntenia și Dobrogea să se oficieze astăzi slujbe de pomenire pentru voievodul Mircea cel Bătrân, nu numai la Mănăstirea Cozia, unde își doarme somnul de veci, ci și în Catedrala din Banatul de Severin se cuvenea să săvârșim o slujbă de pomenire și să participăm la o manifestare culturală, la o lecție de istorie națională, pentru ca astăzi să punctăm și noi cei care trăim pe aceste meleaguri ale Banatului de Severin cei 600 de ani de la nașterea în eternitate a marelui voievod Mircea cel Bătrân, care timp de 32 de ani a stăpânit nu numai Țara Românească, ci și alte teritorii din jurul Ungrovlahiei”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.

După sfânta slujbă a urmat și o manifestare culturală la demisolul catedralei, unde părintele Vidu Vasiloni, profesor la Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș, a susținut o prelegere cu tema „600 de ani de la nașterea în eternitate a domnitorului Țării Românești Mircea cel Bătrân”.

„Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru că a avut grijă dintotdeauna de poporul român, trimițând la vreme potrivită bărbați credincioși și bravi care s-au jertfit pentru Biserica Ortodoxă, pentru Biserica moșilor și strămoșilor noștri și, de asemenea, pentru apărarea acestor meleaguri. Nu întâmplător poetul nepereche Mihai Eminescu îl evidențiază pe Mircea cel Bătrân într-una din cele mai frumoase poezii ale sale, «Scrisoarea a treia»”, a adăugat ierarhul caranse­beșului.

Pe marginea celor prezentate de părintele Vidu Vasiloni s-au purtat discuții, elevii și studenții teologi punând întrebări, iar părintele profesor răspunzând curiozităților tinerilor.