Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Regionale Banat Praznicul Nașterii Domnului, vestit de teologii arădeni

Praznicul Nașterii Domnului, vestit de teologii arădeni

Un articol de: Marcel Tang - 16 Dec, 2017

Miercuri, 13 decembrie 2017, în sala de spectacol a Tea­trului de Stat din Arad, a avut loc tradiţionalul concert de colinde susţinut de cele două coruri ale Facultăţii de Teolo­gie „Ilarion V. Felea” din Arad: Corul bărbătesc „Atanasie Lipovan”, instruit și condus de arhid. asist. univ. drd. Tiberiu Ardelean, şi corul mixt, instruit şi dirijat de domnul conf. univ. dr. Mircea Remus Buta.

Ediţia din anul acesta, cu numărul 27, s-a desfăşurat sub genericul „Iisus Hristos, Lumina Cea Veșnică”, fiind prezentată de pr. drd. Vlad-Sergiu Sandu, profesor la Seminarul Teologic Ortodox din Arad și paroh al Parohiei Firiteaz, Protopopiatul Arad.

La manifestare au participat Înaltpreasfinţia Sa dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, Preasfinția Sa dr. Emilian Cri­șa­nul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, ostenitorii Centrului eparhial, conducerea Universităţii „Aurel Vlaicu”, în frunte cu doamna rector prof. univ. dr. Ramona Lile, repre­zentanți ai Uni­versității „Vasile Goldiș”, repre­zentanți ai auto­rităților locale, conducerea Facultăţii de Teologie, cadre universitare, studenţi şi un numeros public.

Repertoriul concertului a cuprins: melodii bisericeşti, colinde tradiţionale, colinde de factură folclorică și colinde prelucrate de conf. dr. Mircea-Remus Buta. Se adaugă și numele câtorva compozitori consacraţi: Filaret Barbu, Gheorghe Danga, Gheorghe Cucu, Vasile Ștefu, Ciprian Cucu, Ioan Popa-Orăștie, dar şi compozitori locali, cum ar fi Emil Monția.

În cadrul prezentării concertului, părintele prezentator a adus în memoria publicului ima­ginea personalităţii Majestății Sale Mihai I al României, având în vedere omagierea acestuia în plenul Parlamentului României și prin cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, dar și în contextul legăturilor pe care Înalt­preasfințitul Arhiepiscop Timotei le are cu Casa Regală a României.

În încheierea concertului, cele două coruri reunite sub bagheta dirijorului conf. dr. Mircea Buta au interpretat melodia patriotică tradițională „Frați români” armonizată și prelucrată de conf. dr. Mircea Buta, ca un preambul la Centenarul Marii Uniri.

La finalul prestației celor două coruri, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a rostit un cuvânt de binecuvântare felicitând dirijorii și membrii corurilor, precum și conducerea facultății. Atmosfera a fost cu totul deosebită, menită să pregătească sufletele celor care au participat pentru marele praznic al Naşterii Domnului.