Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Banat „Taberele din inima satului” s-au deschis la Bozovici și Răcășdia, Caransebeș

„Taberele din inima satului” s-au deschis la Bozovici și Răcășdia, Caransebeș

Galerie foto (4) Galerie foto (4) Banat
Data: 21 Iunie 2019

Primele două tabere educaționale din vara acestui an, destinate copiilor și tinerilor din satele eparhiei Caransebeșului, s-au deschis marți 18 iunie, la Bozovici și Răcășdia. Programul educațional „Tabăra din Inima Satului” se desfășoară sub forma a 14 școli de vară la care vor participa aproximativ 400 de copii și tineri din satele eparhiei, fiind un proiect în cadrul „Anului omagial al satului românesc” în Patriarhia Română.

Tabăra de la Bozovici a început cu săvâr­șirea Sfintei Liturghii de către parohul Ion Cherescu, alături de pr. Filotei Gherman de la Schitul Bogâltin. La finalul Sfintei Liturghii, pr. Mihai Ciucur, inspector eparhial în cadrul Departamentului de Tineret și coordonatorul programului „Tabăra din Inima Satului”, alături de ceilalți doi preoți slujitori a săvârșit un Te Deum, la finalul căruia a fost adresat cuvântul de binecuvântare din partea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Ca­ran­sebeșului. De asemenea, Anita Radics, de la Asociația Tinerilor Ortodocși Români (ATOR) - Banatul de Munte, a transmis, în calitate de coordonator al echipei de voluntari, un mesaj copiilor și tinerilor prezenți. 

„Ziua aceasta, care în urmă cu câteva luni părea să fie atât de îndepărtată, se întâmplă să o trăim chiar acum. Mi-am adus aminte cum până anul trecut, noi, cei care ne numim astăzi voluntari și formatori, ne numeam participanți ai minunatelor tabere din pridvorul bisericii care au adus o contribuție atât de importantă de-a lungul anilor la formarea și devenirea noastră. Astăzi, iată-ne, am schimbat tricoul de participant și am îmbrăcat uniforme de voluntari și formatori și am început să pășim încrezători în mijlocul tuturor copiilor și tinerilor care, și prin participarea la această tabără, doresc să își construiască propria devenire în tinda Bisericii, cea care ne arată tuturor care este drumul cel mai bun de urmat în viață”, a spus Anita Radics, coordonatoarea celor 10 tineri voluntari de la Bozovici.

„Tabăra din Inima Satului” Bozovici se desfășoară în perioada 18-21 iunie și reunește un număr de 30 de copii și tineri cu vârste între șapte și 18 ani din localitate. Programul taberei conține ateliere de dezvoltare personală, educație pentru viață, ateliere artistice, lucru în echipă, jocuri și concursuri. 

În prima seară a taberei copiii au luat parte la un dialog duhovnicesc cu pr. Filotei Gherman de la Schitul Bogâltin, iar în serile următoare participă la un program de tradiții populare specifice zonei. În cursul zilei de joi par­ticipanții au mers în pelerinaj la Mănăstirea Almăj-Putna, iar vineri, în ultima zi are loc festivitatea de premiere a tuturor copiilor și voluntarilor. Tabăra este organizată în parteneriat cu Parohia „Înălțarea Domnului” Bozovici, Liceul Teoretic „Eftimie Murgu” Bozovici și Primăria comunei Bozovici.    

Și la Răcășdia, în prima zi de vacanță din vara acestui an, 25 de tineri din localitate au participat la deschiderea oficială a „Taberei din inima satului”, care se desfășoară perioada 18-22 iunie. Partenerii locali ai proiectului sunt, și în acest caz, Primăria Răcășdia, Parohia „Adormirea Maicii Domnului”  Răcăș­dia și Școala din localitate.   

Slujba de Te Deum a fost oficiată de protopopul Bogoliub Martinovici, împreună cu parohul Gheorghe Țibuleac. La finalul slujbei, au luat cuvântul parohul, directoarea școlii gazdă, protopopul Bogoliub Martinovici – care a transmis cuvântul de binecuvântare al Preasfințitului Părinte Lucian, și coordonatorul taberei, Alexandra Nadane. 

„Dragi tineri, Biserica, Școala și Primăria s-au unit pentru a organiza această tabără în sprijinul vostru. În același timp această tabără din inima satului este și o școală de vară, pentru că îmbină sesiunile de cu­noaștere și comunicare dintre voi cu ateliere care să răspundă întrebărilor și frământărilor voastre. Este o șansă pe care nu toate comunitățile rurale o au și sper să profitați de ea. Sper ca după această tabără să găsiți sensul și motivația de a merge pe un drum bun în viață”, le-a transmis coordonatoarea taberei de la Răcășdia tinerilor partici­panți. 

Programul taberei de la Răcășdia cuprinde, de asemenea, ateliere de dezvoltare, personală, pregătire pentru viață, ateliere artistice, jocuri și concursuri, seri tematice și o drumeție pe Cheile Șușarei și un pelerinaj la Mănăstirea Nera. Festivitatea de încheiere a taberei va avea loc sâmbătă 22 iunie 2019, la orele serii, cu premierea tuturor copiilor și a tinerilor.
Programul educațional „Tabăra din Inima Satului” se des­fășoară sub forma a 14 școli de vară la care vor participa aproximativ 400 de copii și tineri din satele eparhiei, fiind un proiect în cadrul „Anului omagial al satului românesc” în Patriarhia Română, conform Episcopiei Caransebeșului.