„În vremea aceea au ieșit Iisus și ucenicii Lui prin satele Cezareei lui Filip. Și, pe drum, i-a întrebat Iisus pe ucenicii Săi, zicându-le: Cine zic oamenii că sunt Eu? Iar ei au răspuns Lui, zicând: Unii
Un colind, o rugăciune…
Concertul de colinde de duminică, 17 decembrie, din biserica Parohiei „Sfinţii Arhangeli Mihail şi Gavriil”, Arad-Grădişte 1, a reprezentat un moment de aleasă trăire duhovnicească. Seara muzicală a reunit Corul de tineret al Parohiei Grădişte 1, Corul „Ortodoxia” din Covăsânţ, Grupul feciorilor colindători din Sânnicolaul Mic şi Corala „Unirea Grădişteană”.
Concertul a fost prezentat de prof. Silvia Demian, iar din partea Centrului eparhial a fost prezent părintele consilier cultural protos. Iustin Popovici, care a transmis binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului. Bucuria a fost dublată de un moment aniversar deosebit, întrucât Corala „Unirea Grădişteană” sărbătoreşte în aceste zile 20 de ani de când s-a reluat seria concertelor de Crăciun sub bagheta dirijorului Emanuel Matula.