Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Regionale Moldova Binecuvântare arhierească de Ziua Internaţională a Copilului

Binecuvântare arhierească de Ziua Internaţională a Copilului

Un articol de: Constantin Ciofu - 02 Iun, 2016

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim a fost prezent în mijlocul copiilor de la grădiniţa din cadrul Fundaţiei „Episcop Melchisedec“ din Roman.

Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, a fost prezent ieri, 1 iunie 2016, la Fundaţia „Episcop Melchisedec“ din Roman, pentru a se întâlni cu preşcolarii de la grădiniţa particulară care funcţionează în cadrul acestei instituţii. Cu acest prilej, Înaltpreasfinţia Sa a oficiat o slujbă de binecuvântare a copiilor şi familiilor acestora în capela ce adăposteşte osemintele celui mai învăţat episcop al românilor, Melchisedec Ştefănesc, el însuşi un mare susţinător al educaţiei tinerilor. „Întâlnirea dintre ierarh şi copii a fost un prilej de bucurie ţinând cont de dorinţa micuţilor de a se dezvolta într-un mediu marcat de iubire şi protecţie. Înaltpreasfinţitul Ioachim a dialogat cu micuţii incitându-i la conversaţii privind activităţile diverse desfăşurate în cadrul programelor educaţionale. La această întâlnire au participat şi părinţii copiilor care au dorit să primească binecuvântarea chiriarhului“, a relatat Aurelian Alexa, directorul Fundaţiei „Episcop Melchisedec“. În aceeaşi zi, IPS Ioachim a binecuvântat şi pe copiii de la Centrul de zi din cadrul fundaţiei. În cuvântul rostit cu acest prilej, Înaltpreasfinţia Sa i-a felicitat pe toţi angajaţii, colaboratorii şi voluntarii ce se ostenesc în această instituţie şi a cerut, totodată, o implicare mai dinamică a tuturor serviciilor sociale pe care Biserica le oferă celor care au nevoie de ajutor, sprijin şi dragoste din partea semenilor.