Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Moldova Biserica: ce înţelegem prin acest cuvânt?

Biserica: ce înţelegem prin acest cuvânt?

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Moldova
Un articol de: Pr. Constantin Sturzu - 02 Septembrie 2017

Definiţia cea mai con­cretă, mai palpabilă este aceea conform căreia biseri­ca (scris cu minusculă) este o clădire sau un spaţiu consacrat slujirii liturgice. Asta are în vedere şi Sfântul Apostol Pavel în prima lui scrisoare către cei din Corint, în versete precum: „Aud că atunci când vă adunaţi în biserică, între voi sunt dez­binări“ (I Corinteni 11, 18); „Da­că nu e tălmăcitor, să tacă în biserică şi să-şi grăiască numai lui şi lui Dumnezeu“ (I Corinteni 14, 28).

Al doilea înţeles, poate la fel de uzual, este cel de instituţie eclezială care îşi exercită, de obicei, autoritatea în limitele unor graniţe şi asupra celor de o anumită naţionalitate – cum este, în cazul nostru, Biserica Or­todoxă Română. „Apostolul neamurilor“ numeşte, în aceas­tă accepţiune, „Biserica din Ierusalim“ (cf. Fapte 8, 1) sau „Biserica din Antiohia“ (Fapte 13, 1). Tot în sensul de autoritate, de instanţă eclezială, este folosit cuvântul Biserică atunci când Însuşi Hristos ne învaţă că, „de-ţi va greşi ţie fratele tău“, după ce l-ai mustrat „între tine şi el singur“, apoi de faţă cu „încă unul sau doi“, dacă nici aşa nu se îndreaptă, „spune-l Bisericii; iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş„ (v. Matei 18, 15-17). Instituţia bisericească a trebuit să ia fiinţă şi să funcţioneze în cadrul acestei lumi, supunându-se, din multe puncte de vedere, acelo­raşi reguli pe care le respectă şi instituţiile laice. Când se rosteşte azi cuvântul Biserică, cel mai adesea se face referire la aspectul său instituţional, omenesc, şi mai rar la aspectul divin. La asta se referă şi sondajele de opinie care anunţă, de la an la an, „o nouă scădere a încrederii în Biserică“.

Biserică mai înseamnă şi comunitatea credincioşilor dintr-un loc anume, aşa-numita „bi­se­rică vie“, cea care se poate cuprinde liturgic în, dar nu li­mitată la „biserica de zid“. Un pustnic sau cineva care este paralizat, fiind ţintuit la pat, şi nu poate frecventa slujbele, poate fi parte dintr-o comunitate dreptmăritoare, chiar dacă fizic nu stă împreună cu fraţii săi. Sensul de comunitate de per­soane unite prin credinţa în Domnul Hristos îl găsim, de e­xem­plu, în cartea Faptele A­pos­­tolilor, unde se spune: „Hi­ro­tonindu-le preoţi în fiecare bi­se­rică“ (Fapte 14, 23) sau „bi­se­ricile se întăreau în credinţă şi sporeau cu numărul în fie­care zi“ (Fapte 16, 5). Mai mult, înainte se vorbea despre o fa­mi­lie convertită ca despre o bi­se­rică, precum atunci când sunt amintiţi „Acvila şi Prisci­la, împreună cu biserica din ca­sa lor“ (I Corinteni 16, 19). Şi du­pă vremurile apostolice, Sfân­­­­tul Ierarh Ioan Gură de Aur nu­meşte o familie care este creş­tină drept „ecclesia domestica“ („biserica de acasă“).

Înţelesul deplin al cuvântului Biserică se regăseşte concentrat în formula paulină: „Hris­tos este cap Bisericii, tru­pul Său, al cărui Mântuitor şi este“ (Efeseni 5, 23). Acesta es­te, dacă vreţi, înţelesul mistic, dumnezeiesc al cuvântului Bi­se­rică. Toate celelalte înţele­suri sunt, prin comparaţie cu acest al patrulea, doar simboluri care fac trimitere la rea­li­tatea deodată văzută şi ne­vă­zută. Locaşul de cult, instituţia eclezială, comunitatea euharistică – toate trei au menirea de a ne ajuta să conştientizăm că toţi cei dreptcredincioşi suntem parte integrantă, „mădulare vii“ ale Bisericii care este „Una, Sfântă, Sobornicească şi Apos­tolică“ (v. Crezul).

Revenind la testul nostru. Funcţie de unul dintre cele patru înţelesuri care au prevalat în inima dumneavoastră, vă puteţi evalua raportul pe care îl aveţi cu Biserica. Este ea o clădire? O instituţie? O comunitate anume? Sau poate o vedeţi ca fiind, mai întâi, Trup al lui Hristos din care aveţi conştiinţa că faceţi parte? Cele patru înţelesuri pot coincide – nu e obligatoriu! – cu patru vârste spirituale, în ordine: de la copilăria catehetică  la maturitatea celui luminat de harul Duhului Sfânt.