Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Moldova Biserica Schitului Pocrov va fi resfinţită duminica aceasta

Biserica Schitului Pocrov va fi resfinţită duminica aceasta

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Moldova
Un articol de: Flavius Popa - 09 August 2019

Credincioşii din zona Neamţului sunt aşteptaţi duminica aceasta, 11 august 2019, să participe la resfinţirea bisericii Schitului Pocrov - Neamţ. Sfintele slujbe vor fi oficiate de un sobor de preoţi şi diaconi, sub protia Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

În Duminica a VIII-a după Rusalii, 11 august 2019, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va săvârşi, începând cu ora 8:00, slujba de resfinţire a bisericii Schitului Pocrov din judeţul Neamţ. După oficierea slujbei de binecuvântare, ierarhul va sluji, de la ora 9:00, Sfânta Liturghie arhierească alături de un sobor format din stareţi, preoţi şi diaconi. Credincioşii din împrejurimile Neamţului şi nu numai sunt aşteptaţi să participe la slujbele oficiate cu prilejul resfinţirii sfântului locaş, biserica fiind ctitoria Sfântului Ierarh Pahomie de la Gledin, Episcopul Romanului.

Schitul a fost întemeiat la începutul secolului al XVIII-lea, de Pahomie Penciu sau Pencovschi, transilvănean dintr-un sat din Bistriţa Năsăud. În 1702-1704, fiind stareţ al Mănăstirii Neamţ, Pahomie pleacă pentru cercetare duhovnicească la Kiev. Înapoiat de la Kiev a poposit în poiana de sub muntele Chiriacu, azi Poiana Pahomie, unde a locuit iniţial într-o colibă.

Ctitoria lui Pahomie din Poiana Raiului, aşa cum numeşte Mihail Sadoveanu această frumoasă aşezare călugărească, a fost locul unde au trăit monahi din toate părţile, dar mai ales din Transilvania, ca urmare a distrugerii mănăstirilor ortodoxe de către generalul Bukow din ordinul Împărătesei Maria Tereza începând cu anul 1761. Mulţi dintre ei au ajuns ctitori şi întemeietori de schituri şi biserici în Moldova şi Ţara Românească. Aşezământul monahal de la Pocrov se află sub oblăduirea Mănăstirii Neamţ, iar egumenul schitului este părintele ieromonah Ambrozie Ghinescu.