Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Regionale Moldova Biserica „Sfântul Ioan“ din Vaslui: Un reper de referinţă al oraşului

Biserica „Sfântul Ioan“ din Vaslui: Un reper de referinţă al oraşului

Un articol de: Prof. Nicolae Ionescu - 12 Iun, 2015

Lucrările la biserică şi la celelalte obiective au fost realizate prin intermediul unui proiect european denumit „Ansamblul monument istoric Biserica «Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul» şi Situl Arheologic Zona Curţilor Domneşti - Vaslui. Restaurare, consolidare şi valorificare turistică“, iniţiat şi implementat de Parohia „Sfântul Ioan“ II -Vaslui

Biserica domnească „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul“, aflată aproape de centrul oraşului Vaslui, este o ctitorie a marelui Voievod Ştefan cel Mare (1457-1504), ridicată în anul 1490. Biserica a fost zidită în incinta Curţii Domneşti din Vaslui, îndeplinind rolul de paraclis al acesteia. Ea a fost construită pe locul unei biserici mai vechi, din lemn, datând din secolul al XIV-lea. Pisania originală, scrisă în îlimba slavonă, descoperită în 1882, pe peretele vestic al bisericii, relatează: „Io Ştefan Voievod, cu mila lui Dumnezeu, Domn al Ţării Moldovei, fiul lui Bogdan Voevod, a zidit acest hram cu numele Tăierii cinstitului cap al Sfântului şi slăvitului prooroc, înainte mergător şi botezător, Ioan. S-a început în anul 6998, luna aprilie, 27, şi s-a săvârşit în acelaşi an, septembrie 20“. Aşadar, potrivit pisaniei, biserica a fost construită în câteva luni. Sunt şi istorici care susţin anul de construcţie, 1475, precum Grigore Ureche şi profesorul universitar de la Facultatea de Istorie a Universităţii „ Al. I. Cuza“ din Iaşi, Ilie Minea.

„O mare şi superbă biserică, cu o cupolă zveltă şi foarte înaltă“

Din Curtea Domnească de la Vaslui s-a mai păstrat în timp doar biserica. Ea a rămas în starea în care a lăsat-o Sfântul Voievod Ştefan cel Mare până în anul 1650, când a văzut-o arhidiaconul Paul de Alep, aflat într-o călătorie prin Moldova împreună cu patriarhul Macarie al Antiohiei. Paul de Alep relata că „în Vaslui se află palatele, băile, locurile de plimbare, precum marea şi superba biserică, cu o cupolă zveltă şi foarte înaltă. De jur-împrejurul bisericii sunt bolţi şi arcuri care sunt pictate şi icoane ale tuturor sfinţilor. Peste tot, biserica este plină de picturi; arhitectura este foarte frumoasă; în mijlocul interior al cupolei sau în baldachin este o mare strană unde este tronul Domnului“. Din descrierea lui Paul de Alep reiese că biserica domnească din Vaslui era un monument însemnat prin pictura şi arhitectura ei. Dar palatul şi curţile domneşti nu erau în bună stare pe vremea lui Vasile Lupu şi a lui Dimitrie Cantemir.

Biserica deteriorată de-a lungul vremii a fost refăcută, în 1820, de către Maria Cantacuzino, văduva logofătului Costache Ghica, proprietar al moşiei Vaslui. Biserica a fost rezidită, păstrându-se planul iniţial, întocmit în vremea Sfântului Ştefan cel Mare, la care se adaugă  un pridvor şi o clopotniţă deasupra pridvorului, acoperind faţada bisericii. Cu prilejul acestei reparaţii dispar vechile podoabe care o decorau şi fermecau pe vizitatori. În 1865, Epitropia cerea Primăriei să acopere biserica, deoarece acoperişul era stricat şi ploua înăuntru. După cutremurul din 10 februarie 1866, zidurile şi bolta bisericii se crapă, şi după noi demersuri, abia în martie 1889, încep lucrările de refacere, care durează până în 1890. La noua reparaţie se reconstruiesc bolţile interne, turnul-clopotniţă, acoperişul şi cafasul. Se tencuieşte şi se înlocuiesc duşumelele cu mozaic. Dar acoperişul a fost prost lucrat, fiindcă numai după un an, în 1891, plângerile epitropiei reîncep, iar ploile afectează din nou biserica şi turnul-clopotniţă.

În anul 1894 se realizează pictura în tehnica uleiului de către Ggrigore Ioanid, ucenic al pictorului Gheorghe Tattarescu, şi se completează mobilierul. Se înzestrează biserica cu odăjdii, odoare şi cărţi de cult. Turnul care servea clopotniţa nu se mai construieşte, iar mozaicul deteriorat s-a înlocuit cu dale roşii de piatră. Cu prilejul acestor reparaţii s-au descoperit şi trei morminte, fără a stabili cu precizie identitatea celor dezgropaţi.

În anul 1908 a fost restaurat turnul-clopotniţă, acoperişul şi cafasul. În cele din urmă, a fost îndepărtată tencuiala exterioară, ieşind la iveală cărămizile originale şi discurile smălţuite. Peste zece ani crăpăturile în zidărie reapar, impunându-se o reparaţie de calitate. În urma intervenţiilor preotului paroh econom Ioan A. Grigoriu la Ministerul Cultelor şi la Comisiunea Monumentelor Istorice, se hotărăşte restaurarea bisericii considerată monument istoric. De menţionat este faptul că acest vrednic preot a fost şi directorul Gimnaziului de băieţi „Mihail Kogălniceanu“ din Vaslui, în anii 1903-1904 şi 1910-1911. Lucrările de restaurare încep în anul 1924 şi se finalizează în 1930. În acea perioadă se dărâmă turla de la clopotniţă. Între dărâmături, se descoperă pietre cioplite care constituiau chenarul uşii de la intrare şi al ferestrelor mari de la naos şi pronaos. Aceste fragmente permit reconstruirea formei uşii de la intrare în biserică şi a ferestrelor pronaosului care sunt în stil gotic, aşa cum erau ctitoriile lui Ştefan cel Mare.

Referitor la strădania depusă de părintele paroh econom Ioan A. Grigoriu stă mărturie inscripţia de pe peretele din stânga. Cutremurul din 10 noiembrie 1940 produce câteva crăpături în tencuială, deteriorând pictura bolţilor şi cea de deasupra cafasului. În vara anului 1942, prin zelul preotului protoiereu Paul Potorac se repară lăcaşul de cult.

În anii celui de-al Doilea Război Mondial, în curtea Bisericii „Sf. Ioan“ s-a aflat statuia lui Ştefan cel Mare cu crucea în mână de la Chişinău, pentru a fi ferită de furia bolşevică.

Simbolul turistic al oraşului Vaslui

Din cauza vicisitudinilor vremii în anul 2000, biserica, dar şi împrejurimile ei se aflau într-o avansată stare de degradare, necesitând intervenţii urgente. În perioada 2011-2015 biserica a intrat într-un amplu proces de renovare, şi anume: a fost schimbat acoperişul, s-au executat lucrări de consolidare a bisericii cu centuri de beton, consolidarea şi izolarea bolţilor aflate în pericol de prăbuşire şi lucrări de renovare a faţadelor. În interior a fost decapată biserica până la cărămidă şi au fost executate lucrări de consolidare a pereţilor prin injectare în masă şi pregătiţi pentru pictură nouă în tehnica frescă.

Lucrările la biserică şi la celelalte obiective au fost realizate prin intermediul unui proiect european denumit „Ansamblul monument istoric Biserica «Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul» şi Situl Arheologic Zona Curţilor Domneşti - Vaslui. Restaurare, consolidare şi valorificare turistică“, iniţiat şi implementat de Parohia „Sfântul Ioan“ II - Vaslui, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, şi implicarea totală a vrednicului preot Constantin Mogoş, parohul bsericii.

Primăria Vaslui, condusă de ing. Vasile Pavăl, şi Consiliul Local au acceptat un parteneriat cu Parohia „Sfântul Ioan“ II -Vaslui, prin intermediul căruia au sprijinit implementarea proiectului şi completarea lui cu anumite elemente care nu au fost prevăzute în proiectul tehnic.

Prin lucrările realizate între 2011-2014 la Biserica „Sfântul Ioan“ şi curţile domneşti - Vaslui se pun în valoare aceste splendide monumente istorice ale civilizaţiei ştefaniene, devenind un simbol turistic al urbei.