Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Regionale Moldova Cât trebuie să postim înainte de a ne împărtăşi?

Cât trebuie să postim înainte de a ne împărtăşi?

Un articol de: Pr. Constantin Sturzu - 05 Apr, 2019

Părintele Arhimandrit Vasilios Bacoianis din Grecia este unul dintre cei mai prolifici autori ortodocşi contemporani, având numeroase lucrări traduse în limba română. Personal, de cărţi precum „Taine şi descoperiri în Evangheliile duminicilor” sau „Duhovnicul şi spovedania” m-am folosit foarte mult.

Zilele trecute, la îndemnul unui prieten, am citit volumul „Postim pentru Hristos” (Editura de Suflet/ Editura Tabor, Bucureşti, 2018). Am găsit extrem de multe lucruri ziditoare şi m-a bucurat accentul pe care-l pune pe o anumită asprime a postului, pe faptul că el înseamnă să flămânzim „de dragul Mântuitorului Iisus” (op. cit., p. 37). A te îmbuiba cu fasole şi cartofi nu înseamnă că posteşti. Dacă nu putem ajuna (adică a ne opri total de la mâncare şi apă pentru un timp), atunci măcar să ne ridicăm de la masă înainte de limita saţiului. Aşa poţi atrage mai lesne harul Domnului şi poţi lupta cu patima lăcomiei.

Dezlipirea privirii de pe ecranele telefoanelor şi ale televizoarelor, un canon adecvat zilelor noastre

Volumul la care fac referire are însă şi unele zone cel puţin obscure. Spre exemplu, Părintele Vasilios afirmă: „Nu era permis, de asemenea, în timpul Postului Mare, să se meargă la băile publice să se spele, pe atunci neavând băi în casele lor. «M-am umplut de râie şi nu mai rezist să stau nespălat», se plângeau creştinii Sfântului Ioan Gură de Aur. Iar Sfântul tăcea. Aşa înţelegeau că Sfântul şi Marele Post era o cruce zilnică, o Golgotă care ducea la înviere - lucruri de neînţeles pentru vremea noastră” (op. cit., p. 121). După care autorul nu mai comentează nimic. Înţeleg prea bine ideea că nevoinţa postului poate îmbrăca multe forme. Dar un astfel de pasaj lasă a se înţelege că a nu te spăla este o virtute în sine. Da, sunt mulţi nevoitori care nu se spală cu anii, cum făceau şi Părinţii pustiei (asta nu înseamnă şi că trupul lor duhneşte). Dar nu poţi recomanda asta ca nevoinţă unor mireni din zilele noastre. Măcar de şi-ar dezlipi privirea de pe ecranele telefoanelor şi ale televizoarelor - iată un canon mai adecvat.

Un alt pasaj care ridică semne de întrebare este următorul: „Argumentul că în Biserica primară se împărtăşeau zilnic fără post este pe deplin nefondat şi iată de ce: Toţi cei ce erau curaţi de păcate se împărtăşeau o dată pe săptămână, duminica dimineaţa. Alţii erau îndepărtaţi de Biserică, rămânând neîmpărtăşiţi” (op. cit., p. 66). Printr-o notă de subsol, Părintele Vasilios trimite, ca să-şi întărească spusele, la Faptele Apostolilor 20, 7; 20, 11, respectiv la I Corinteni 11, 20 şi 16, 2. Cercetând aceste trimiteri, vedem că acolo se vorbeşte despre un moment de împărtăşire într-o zi de duminică (dar nu se precizează că în alte zile nu s-ar fi împărtăşit primii creştini), respectiv despre strângerea de ajutoare în „ziua întâi a săptămânii” (adică duminica). Dimpotrivă, găsim în Sfânta Scriptură limpede mărturia că cei ce se botezaseră după Pogorârea Sfântului Duh, „în fiecare zi stăruiau într-un cuget în templu şi, frângând pâinea în casă, luau împreună hrana întru bucurie şi întru curăţia inimii” (Faptele Apostolilor 2, 46). Nu doar o dată pe săptămână, ci „în fiecare zi”! Că acest lucru nu se mai întâmplă şi în zilele noastre, asta este altă discuţie.

Dar cel mai dureros mi s-a părut faptul că invocă „hotărârea Sinodului panortodox din Creta 2016” cu privire la cum să se pregătească cel ce urmează a se cumineca cu Sfintele Taine, pe care o citează şi greşit, şi scoasă din context, astfel: „Înaintea dumnezeieştii împărtăşiri să se ţină post de trei sau mai multe zile, în funcţie de evlavia credincioşilor” (op. cit., p. 66). La o simplă verificare pe internet, pe basilica.ro, putem citi că documentul „Importanţa postului şi respectarea lui astăzi”, la care se face referire, precizează la punctul 9 următoarele: „Postirea pentru trei sau mai multe zile înainte de Sfânta Împărtăşanie este lăsată la evlavia credincioşilor, conform cuvintelor Sfântului Nicodim Aghioritul: «Deşi nu se rânduieşte postul înaintea Împărtăşirii de dumnezeieştile canoane; cei ce pot posti mai înainte de aceasta şi o săptămână întreagă bine fac» (Comentariu la canonul 13 al Sinodului VI Ecumenic, Pidalion, 191). Însă, mulţimea credincioşilor Bisericii trebuie să respecte sfintele posturi şi abţinerea de la mâncare începând cu miezul nopţii pentru a se apropia de Sfânta Împărtăşanie, care este expresia prin excelenţă a fiinţei Bisericii”. Sesizaţi diferenţa? Părintele Arhimandrit Vasilios Bacoianis interpretează că ar fi obligatoriu postul „de trei sau mai multe zile”, pe când acest lucru este lăsat „la evlavia credincioşilor”, neexistând ca obligativitate decât respectarea posturilor aşa cum sunt ele trecute în calendarul bisericesc, respectiv „abţinerea de la mâncare începând cu miezul nopţii”.

Să constatăm ce foame de Dumnezeu avem

Dacă ar fi obligatoriu un post de minimum trei zile, acest lucru ar trebui să se aplice în primul rând clericilor, care nu pot încălca o eventuală rânduială statornicită laicilor. Canonul 5 Cartagina precizează limpede: „Ceea ce este de imputat cu atât mai vârtos se cuvine a se osândi la clerici”. Or, chiar Părintele Vasilios afirmă la finalul cărţii sale că „Tipicul Bisericii îl obligă pe preot să se înfrâneze înaintea Liturghiei de cu seara, de la toate” (op. cit., p. 140). Să sperăm că este doar o scăpare, o insuficientă abordare a subiectului, iar nu încă una dintre nefericitele ridicări ale principiului „dublului standard” sau al „dublei măsuri” la rang de lege în viaţa duhovnicească. Nu putem cere credincioşilor să împlinească spre a se împărtăşi mai multe decât împlinim noi ca slujitori ai sfintelor altare. Dimpotrivă, nevoinţa noastră trebuie să fie mai mare.

Aşadar, cât trebuie să postim înainte de a ne împărtăşi? În primul rând, e clar că sunt obligatorii toate posturile rânduite de Biserică. Excepţie fac persoanele care pot primi dezlegare de la duhovnic când, spre exemplu, starea de sănătate nu le permite a ţine (tot) post(ul). Apoi, depinde foarte mult şi de frecvenţa cu care credinciosul se apropie de Sfintele Taine. Dacă vine cineva care nu s-a spovedit de ani de zile, chiar dacă ne aflăm în afara postului, i se poate rândui canon a posti şi 40 de zile, nu doar o săptămână. Dar în toate, având drept repere sfintele canoane, duhovnicul este cel care decide cât trebuie să postească omul. Personal, nu cred că ne este de folos a ne împărtăşi (în primul rând clericii) fără nici un fel de nevoinţă. Dacă în afara perioadelor de post mănânci sâmbătă seara carne până cu 10 minute înainte de miezul nopţii, iar a doua zi te împărtăşeşti, formal împlinind cele rânduite, ce folos duhovnicesc poţi avea? Un pic de osteneală, de flămânzire, cum zice Părintele Vasilios Bacoianis, mi se pare absolut de dorit pentru ca împărtăşirea să ne fie spre iertare de păcate şi spre sfinţire. De aceea, eu insist ca în preziua împărtăşirii omul să nu cineze - cam după ora vecerniei să nu mai mănânce nimic, nici măcar alimente vegetale. Numai flămânzind puţin trupeşte, putem constata ce foame mare de Dumnezeu avem!