Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Regionale Moldova Concursul Judeţean de Educaţie Religioasă „Micii creştini“

Concursul Judeţean de Educaţie Religioasă „Micii creştini“

Un articol de: Pr. Ştefan Zaharia - 20 Apr, 2016

În Parohia Bicaz din Protopopiatul Piatra Neamţ a fost organizat luni, 18 aprilie 2016, Concursul Judeţean de Educaţie Religioasă „Micii creştini“, ajuns la cea de a şaptea ediţie. Acest concurs este rodul parteneriatului educaţional dintre Parohia Bicaz şi Grădiniţa cu Program Prelungit din localitate şi este organizat prin strădania părintelui Gheorghe Mihalache şi a doamnei educatoare Rodica Savu.

Anul acesta au luat parte la eveniment 56 de copii din şapte instituţii de învăţământ din judeţul Neamţ: GPP Nr. 2 Târgu Neamţ, GPP „Muguri de lumină“ Roman, GPP „Floare de Colţ“ Piatra Neamţ, GPP Nr. 6 Piatra Neamţ, GPP „Spiru Haret“ Piatra Neamţ, GPP Nr. 10 Piatra Neamţ şi GPP „Lumea Copiilor“ Bicaz.

În debutul concursului a fost adresat un cuvânt de către părintele Gheorghe Mihalache, parohul bisericii din Bicaz: „Mântuitorul Hristos ne spune: «Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu». Prin această afirmaţie, Mântuitorul scoate în evidenţă nevinovăţia pruncilor şi emoţia sfântă cu care cei mici se implică în activităţile specifice vârstei. Dacă toţi creştinii care calcă pragul bisericilor ar avea emoţia sfântă a celor mici, ar fi foarte frumos. Doresc participanţilor ca din «micii creştini» la ora actuală să devină «marii creştini» peste ani şi ani, şi, la rândul lor, să-şi înscrie copiii la astfel de concursuri şi manifestări religioase“.

Copiii au trecut printr-o probă teoretică definind termeni religioşi, au răspuns la întrebări şi ghicitori. Pregătirea anterioară le-a permis acestora să recunoască şi anumite poveşti moralizatoare. De asemenea, micii creştini s-au bucurat de probe artistice, distractive şi de creativitate, rostind rugăciuni, jucându-se pe trasee aplicative şi decorând ouă pascale.

La eveniment a luat parte şi doamna Rodica Vădeanu, inspector pentru educaţie timpurie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Neamţ, care i-a felicitat atât pe organizatori, cât şi pe micuţii participanţi la concurs. Toţi copiii au fost premiaţi de preotul Mihalache Gheorghe, iar la final, toţi cei prezenţi au luat parte la o masă oferita de organizatori. Sâmbăta viitoare, Parohia Bicaz îţi sărbătoreşte hramul şi va organiza după-amiază procesiunea de Florii, la care vor lua parte bicăjenii, preoţii si credincioşii din împrejurimi.