„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Aceasta vă poruncesc: Să vă iubiți unul pe altul. Dacă vă urăște pe voi lumea, să știți că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. Dacă ați fi din lume, lumea ar
Hram la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Gura Humorului
Credincioşii au participat vineri, 29 iunie 2018, în număr mare la hramul Bisericii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” a Parohiei „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Gura Humorului. În ajunul sărbătorii s-a oficiat Privegherea, iar în ziua hramului Sfânta Liturghie a fost săvârşită de către arhimandritul Iustin Dragomir, stareţul Mănăstirii Bogdana din Rădăuţi, judeţul Suceava. Predica de la finalul slujbei a fost rostită de către părintele Dănuţ Popovici de la Parohia Ilişeşti, Protopopiatul Suceava 2, care a făcut referire la câteva din cuvintele scrise de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, îndemnându-i pe oameni să fie buni şi să se roage mereu lui Dumnezeu. La rândul său, părintele paroh Mircea Nuţu a mulţumit preoţilor pentru că au oficiat Sfânta Liturghie împreună. Toţi cei prezenţi au primit, după slujba Parastasului, câte un pachet cu alimente.