Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Moldova „Hrăneşte-l sănătos şi va relaţiona sănătos!“

„Hrăneşte-l sănătos şi va relaţiona sănătos!“

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Moldova
Un articol de: Ziarul Lumina - 06 Iunie 2015

Cel de-al cincilea atelier desfăşurat în cadrul „Săptămânii pentru familie“ a fost dedicat alimentaţiei sănătoase a copilului.

„Hrăneşte-l sănătos şi va relaţiona sănătos!“ a fost tema atelierului desfăşurat ieri, 5 iunie, de la ora 17:00, la Librăria Cărtureşti din Palas Mall, în cadrul seriei de şapte ateliere dedicate nevoilor fundamentale ale copilului. Invitatul acestui atelier a fost dna Alina Stoica, terapeut nutriţionist (http://nutribalance.ro) şi mamă a trei copii. D-na Alina Stoica este calificată şi specializată în Nutriţie şi Stil de viaţă, membru al Ordinului Practicienilor de Medicină Complementară din România, masterand în Nutriţie şi Siguranţă Alimentară în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie Carol Davila şi membru în proiecte de cercetare ştiinţifică în domeniul alimentelor organice.

Participanţii la atelier au aflat cum alimentaţia sănătoasă oferă copiilor noştri, dar şi nouă o viaţă echilibrată nu doar în privinţa sănătăţii trupului, dar şi a sănătăţii psihice. De asemenea au primit sfaturi practice cum să asocieze corect alimentele, despre evitarea abuzurilor alimentare, despre alimentele sănătoase, despre cât de des ar trebui consumate diverse tipuri de alimente.

„În momentul în care vorbim despre alimentaţie trebuie să luăm în calcul patru aspecte foarte importante, şi anume: natura alimentelor, şi aici ne axăm pe calitate şi nu pe cantitate, alergiile şi intoleranţele alimentare, alimente specifice grupelor sangvine, dar şi obiceiurile alimentare. Fiecare aliment are un anume impact la nivelul organismului şi acesta se manifestă la nivelul sistemului nervos, la nivel hormonal, la nivelul tubului digestiv şi la nivelul sistemului imunitar. (...) Educaţia alimentară se face încă de la prima linguriţă prin culoare, gust, textură. Trebuie să-i învăţăm pe copii să facă diferenţa dintre nevoile reale alimentare şi dorinţe. Obiceiurile alimentare se învaţă în familie prin mese luate împreună“, a menţionat dna Alina Stoica în cadrul atelierului susţinut.

Acest eveniment organizat de Asociaţia Familia Tradiţională şi Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de misiune, statistică şi prognoză pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor, desfăşurat sub egida „Săptămâna pentru familie“ - 2015, face parte din seria de evenimente speciale care au debutat de Ziua Copilului şi care vor culmina cu Marşul pentru familie organizat mâine, 7 iunie 2015, de la ora 17:00, pe taseul: Parc Copou - Universitate - Fundaţie - Piaţa Unirii - Primărie - capătul bulevardului Ştefan cel Mare şi Sfânt.