Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Regionale Moldova Icoana Maicii Domnului de la Giurgeni, în pelerinaj la Bacău

Icoana Maicii Domnului de la Giurgeni, în pelerinaj la Bacău

Un articol de: Constantin Ciofu - 21 Apr, 2016

La Biserica „Sfântul Gheorghe“ din cartierul băcăuan Cornişa va fi adusă astăzi, 21 aprilie 2016, la ora 18:00, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Giurgeni, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. După cum ne-a relatat preotul paroh Constantin Gherasim, prezenţa acestei sfinte icoane, care săvârşeşte minuni de aproape două secole, constituie un dar oferit comunităţii băcăuane implicate în susţinerea aşezământului social-filantropic, destinat copiilor defavorizaţi, ce funcţionează în Parohia „Sfântul Gheorghe“ din municipiul Bacău. După sosirea odorului de mare preţ, credincioşii prezenţi se vor putea ruga pentru cei bolnavi în cadrul Tainei Sfântului Maslu. „Evenimentele duhovniceşti-culturale vor continua mâine, 22 aprilie, când, de la ora 8:00 şi până seara la ora 19:00, va avea loc un program de rugăciune continuă. La ora 15:00, va fi susţinută conferinţa despre «Misiunea tinerilor în biserică», de către arhimandritul Serafim Huzdup de la Catedrala Arhiepiscopală din Roman“, a precizat pr. paroh Constantin Gherasim.