Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Moldova IPS Arhiepiscop Ioachim a botezat 25 de copii în Poiana Negustorului

IPS Arhiepiscop Ioachim a botezat 25 de copii în Poiana Negustorului

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Moldova
Un articol de: Pr. Daniel-Ionel Marari - 23 Noiembrie 2017

Marţi, 21 noiembrie 2017, începând cu ora 14:30, la Biserica „Sfânta Treime“ din filia Poiana Negustorului a Parohiei Pădureni, Protopopiatul Buhuşi, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul  Romanului şi Bacăului, a botezat douăzeci şi cinci de copii cu vârsta cuprinsă între două luni şi nouă ani. Iniţiativa a avut loc la recomandarea părintelui protopop Vasile Cozma, prin implicarea preotului paroh Răzvan-Ioan Simion.

În după-amiaza zilei de 21 noiembrie, când creştinii ortodocşi au serbat Intrarea în biserică a Maicii Domnului, în comunitatea de romi ce numără 1.100 de suflete din satul Poiana Negustorului, comuna Blăgeşti, filia Parohiei Pădureni, a avut loc un eveniment duhovnicesc cu totul deosebit.

Urmând îndemnului Domnului nostru Iisus Hristos mărturisit de evanghelii, „Cel ce va crede şi se va boteza, acela se va mântui“ (Marcu 16, 16), câteva zeci de copii au fost botezaţi în numele Sfintei Treimi de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Ierarhul a fost însoţit de părintele arhimandrit Pimen Costea, vicar eparhial, de părintele protopop Vasile Cozma şi de un sobor de preoţi din Protopopiatul Buhuşi.

„Se botează robul/roaba lui Dumnezeu (N), în numele Tatălui. Amin. Şi al Fiului. Amin. Şi al Sfântului Duh. Amin; acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin“, se putea auzi de fiecare dată în smerita, dar frumoasa biserică ce deserveşte nevoilor spirituale ale credincioşilor din această zonă buhuşeană defavorizată. Atmosfera baptismală şi rugăciunile rostite de ierarh au unit cu Cerul pe cei proaspăt botezaţi în numele Sfintei Treimi, făcând ca inimile preoţilor, ale naşilor de botez şi ale creştinilor prezenţi să vibreze de emoţii duhovniceşti.

Evenimentul desfăşurat nu întâmplător în această zi de mare însemnătate pentru Ortodoxie are o semnificaţie specială deoarece primirea Tainei Sfântului Botez de către o persoană înseamnă încreştinarea sa, dobândirea calităţii de membru al Bisericii, de mădular al Trupului lui Hristos, iar acest lucru pătrunde adânc în semnificaţiile sărbătorii Intrarea Maicii Domnului în biserică. Cei 25 de copii au primit odată cu Taina Sfântului Botez harul lui Dumnezeu şi bucuria de a se putea împărtăşi din prezenţa euharistică a lui Hristos. Pe lângă toate aceste daruri spirituale, ei s-au bucurat şi de atenţia deosebită şi de darurile primite din partea părinţilor spirituali care au dorit să întindă o mână de ajutor membrilor acestei comunităţi.

Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a adresat şi un cuvânt de învăţătură în care a prezentat importanţa Botezului creştin în perspectiva mântuirii şi a unirii cu Dumnezeu, felicitând pe toţi cei implicaţi în această acţiune catehetică de amploare. 

 

Citeşte mai multe despre:   IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului  -   botez  -   romi  -   Protopopiatul Buhuşi