„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Aceasta vă poruncesc: Să vă iubiți unul pe altul. Dacă vă urăște pe voi lumea, să știți că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. Dacă ați fi din lume, lumea ar
Jucării pentru copiii Aşezământului „Sfântul Stelian” - Boţeşti
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, şi a Preasfinţitului Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, în aceste zile continuă în Episcopia Huşilor a IV-a ediţie a programului social-filantropic „Caravana dăruirii”. Programul este rodul parteneriatului încheiat de Asociaţia „Filantropia Ortodoxă” din Huşi cu Protopopiatul Emilia Romagna I din Italia. Acesta este destinat în special copiilor aflaţi în dificultate materială, dar şi persoanelor în vârstă, cu venituri foarte modeste. Primii beneficiari au fost copiii ce participă la activităţile Centrului de zi al Aşezământului „Sfântul Stelian” - Boţeşti al Asociaţiei „Filantropia Ortodoxă” din Huşi, coordonată de părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi. Cei 32 de copii, împreună cu familiile lor, proveniţi din localităţile Gugeşti şi Boţeşti, au primit ajutoare constând în haine, jucării şi biciclete.