Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Regionale Moldova Minunea de la Mănăstirea Răchitoasa

Minunea de la Mănăstirea Răchitoasa

Un articol de: Constantin Gherasim - 20 Mai, 2016

În Mănăstirea Răchitoasa, transformată după Legea secularizării din 1863 în leprozerie, apoi în cămin de bătrâni, a redevenit, după mai bine de 150 de ani, aşezământ monahal inclus în circuitul religios şi turistic. Slujba de sfinţire a acestui ansamblu mănăstiresc va fi oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ioachim şi va avea loc duminică, 22 mai, începând cu ora 9:00.

O poveste despre neuitare, despre implicare şi nepăsare, despre jertfă şi credinţă şi, nu în ultimul rând, despre fonduri europene. Deasupra tuturor, despre modul în care Biserica, prin slujitorii şi prietenii ei, a reuşit să recupereze o filă din identitatea spirituală şi culturală a neamului românesc. Nicio metaforă, niciun simbol, nu este exagerat când vine vorba de Mănăstirea Răchitoasa, una dintre cele mai vechi şi frumoase mănăstiri din zona centrală a Moldovei. Zidit pe Valea Zeletinului, în veacul al XVII-lea, purtând providenţialul hram „Adormirea Maicii Domnului“, aşezământul monahal a fost desfiinţat în urma Legii secularizării din 1863, fiind transformat sau mai bine zis desfigurat vreme de 150 de ani. A redevenit aşezământ monahal abia la începutul mileniului III. „Când vorbim despre Mănăstirea Răchitoasa, vorbim despre o durere întru nădejde, căci dincolo de cruce este Învierea. A fost o minune a Maicii Domnului care a dorit să se întoarcă aici“, avea să spună IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Povestea Mănăstirii Răchitoasa este subiect de roman. Un roman ce-ar ilustra povestea păsării phoenix, în varianta în care Dumnezeu a îngăduit ca un spaţiu sacru „să moară“ pentru a renaşte mai luminos şi mai strălucitor. La sfârşitul secolului XVII şi începutul secolului XVIII, spătarul Ilie Ianaki, ctitorul mănăstirii, scria în testamentul său următoarele: „Cine s-ar amesteca a strica a noastră tocmeală şi aşezare ce am făcut, să fie triclet şi proclet afurisit“, adică, ne lămureşte el mai departe, „să fie blestemat de Domnul Dumnezeu şi de toţi sfinţii. Amin“. Din nefericire pentru aşezământul monahal de pe Valea Zeletinului, fiul ctitorului, Gavriil, s-a dovedit a fi incapabil să administreze mănăstirea şi, drept urmare, a închinat-o, în anul 1729, mănăstirii greceşti Vatopedu de la Muntele Athos. La scurt timp, după cutremurul din 31 mai 1739, biserica Mănăstirii Răchitoasa s-a dărâmat. A fost refăcută după aproape un secol de „Iacob arhimandritul şi egumentul“, după cum pare însemnat în sfântul locaş. O altă lovitură grea avea să primească după secularizarea din anul 1863, când a suferit o dureroasă desfigurare, despre care avea să scrie însuşi eruditul ierarh Melchisedec Ştefănescu, Episcop al Romanului, în anul 1882: „Mănăstirea aceasta este acum prefăcută în penitenciar pentru oameni fără căpătâi şi vicioşi. Biserica e în bună stare, dar încăperile mănăstirii, unde locuiesc deţinuţii, precum şi personalul administrativ al penitenciarului, sunt vechi, negrijite şi umede şi reclamă urgente îmbunătăţiri pentru ca penitenciarul să nu devină lăcaş de condamnaţi la moarte“. Cu alte cuvinte, Mănăstirea Răchitoasa a devenit „leprozerie“.

Mănăstire reînfiinţată după 150 de ani

Anii de după 1990 au găsit într-una dintre cele mai vechi aşezăminte monahale din zona Moldovei un aşa-zis cămin de bătrâni. Mai bine zis, spaţii cu minimum de confort pentru persoane vârstnice, lângă o biserică în stare de degradare, împrejmuite cu frânturi de ziduri care, prin structura şi forma lor, dezvăluiau vechimea acestui loc. „Totul a trecut printr-o transfigurare pentru că mai întâi a fost desfigurarea. Era imaginea unei tristeţi de nedescris, văzând o mănăstire care, dintr-o venerabilă oază de linişte cum fusese gândită de ctitorii săi, a devenit un spaţiu pentru bătrâni ţinuţi în condiţii neprielnice. Era o durere şi pentru mănăstire şi pentru oameni, căci acolo era un spaţiu al izolării. Două suferinţe în acelaşi mănunchi. Acest fapt m-a întristat, dar nu m-a deznădăjduit“, şi-a amintit IPS Arhiepiscop Ioachim. „Mănăstirea desfiinţată abuziv după Legea secularizării din 1863 a fost reînfiinţată după 150 de ani, ceea ce înseamnă că Maica Domnului a vrut să revină acolo. Însăşi recuperarea aşezământului de rugăciune a fost o minune a Preacuratei Născătoare de Dumnezeu. Părea că, după desfiinţarea abuzivă a locaşului de rugăciune, însuşi ţinutul oarecând frumos şi pitoresc al Văii Zeletinului, a devenit un fel de «sahară», o pustie. Pentru cine priveşte astăzi aceste meleaguri, totul a înviat, s-a reînnoit, pe fundamentul binecuvântat al rezidirii mănăstirii din temelie“, a mai spus ierarhul de la Roman.

„Dincolo de toată suferinţa se întrezărea bucuria Învierii“

Munca de zi de zi pentru a reda lumina acestei grădini a Maicii Domnului, întunecată temporar de neputinţele unei societăţi definite fără dimensiunea filantropiei creştine, a însemnat coroborarea rugăciunii cu smerenia şi îndelunga răbdare. „La Mănăstirea Răchitoasa am împropriat sintagma «Hristos a murit iubind». Dincolo de toată suferinţa se întrezărea bucuria Învierii. Am aşteptat autorităţile pentru finalizarea noului azil de bătrâni, într-un proiect în care a fost implicat Consiliul Judeţean Bacău, fundaţia prinţului Dimitrie Sturdza şi alte organizaţii de peste hotare. Însă, maicile noastre au rămas în legătură cu aceşti oameni, deoarece ele au trăit în aceleaşi ruine cu bătrânii. După mutarea în spaţii noi, moderne, adecvate bătrâneţilor lor, aceştia voiau să le vadă pe maici a căror prezenţă le ajuta. Între mănăstire şi azil a rămas o legătură spirituală“, a precizat IPS Arhiepiscop Ioachim. Împletirea armonioasă a virtuţilor creştine s-a regăsit la micuţa obşte de maici care, alături de protosinghelul Eftimie Bolin, numit aici în anul 2005, a luptat pentru recăpătarea statutului pierdut al mănăstirii. „Chiliile noastre erau în sat, la o femeie bătrână, văduvă. Însă, ziua veneam la mănăstire, la biserică. Asta până în anul 2007, când s-a construit noul cămin de bătrâni, situat la marginea satului Răchitoasa. După aceea, din 2008, am demarat proiectul pentru obţinerea de finanţare în vederea restaurării mănăstirii“, şi-a amintit protosinghelul Eftimie Bolin, duhovnicul de la Răchitoasa.

Bucurie peste Valea Zeletinului

Anii de peregrinări la autorităţile centrale şi judeţene s-au încheiat prin finalizarea unui proiect ce a avut ca obiectiv dezvoltarea şi promovarea turismului cultural şi religios la Ansamblul de Monumente Istorice din zona Moldovei şi, în special, a Mănăstirii Răchitoasa, a cărui valoare totală a fost de 28.921.431,60 de lei. Acesta s-a derulat în perioada aprilie 2014 - decembrie 2015, iar între activităţile principale s-au realizat restaurarea, consolidarea, protecţia şi conservarea clădirilor de patrimoniu, investiţii de bază la ansamblul arhitectural mănăstiresc (cele cinci pavilioane, paraclis, turnuri şi ziduri, biserica, clopotniţa), restaurarea picturilor interioare, a frescelor şi a picturilor murale exterioare, modernizarea utilităţilor (energie electrică, alimentare cu apă şi canalizare), îmbunătăţirea căilor de acces şi parcare, iluminat interior şi exterior, amenajări peisagistice pentru punerea în valoare a obiectivului turistic, precum şi crearea a două noi locuri de muncă: ghid turistic, respectiv lucrător administrativ. Cu o „haină nouă“, într-o lumină ce pogoară bucurie peste Valea Zeletinului, Mănăstirea Răchitoasa şi-a redescoperit locul şi menirea izvodite din sufletul ctitorului. „Mulţumim celor care au ajutat la refacerea acestui ansamblu mănăstiresc, un patrimoniu ce rămâne în grija Bisericii şi va reflecta cultura, civilizaţia şi spiritualitatea  acestui popor“, a conchis IPS Arhiepiscop Ioachim.