Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Regionale Moldova Monahia Irina Pântescu sau începutul unui Materic românesc

Monahia Irina Pântescu sau începutul unui Materic românesc

Un articol de: Arhim. Mihail Daniliuc - 05 Mar, 2019

Cine nu a auzit de Patericul egiptean? O carte de o rară frumuseţe şi profunzime privind viaţa şi experienţele monahilor din pustiul egiptean. După anii ’90 am citit un Pateric românesc, chiar şi unul nemţean. „Bine, bine”, mi-am zis, „dar pe când un Materic românesc?”. Un Materic pe modelul celor anunţate până acum, îndeosebi după cel al avei Isaia, trăitor în secolele XII-XIII, care, se pare, ar fi primul autor de materic din tradiţia bizantină.

Noţiunea de „materic” se referă la o colecţie de învăţături şi experienţe duhovniceşti ale maicilor; aidoma monahilor, înveşmântate în smerenie şi ascultare, ele au clădit, la rândul lor, nu doar chinovii de zid, ci şi adevărate catedrale duhovniceşti în sufletele miilor şi miilor de pelerini ajunşi în numeroasele mănăstiri de călugăriţe, spre rugăciune, pocăinţă, împăcare cu Dumnezeu.

Ce să mai spunem de monahiile din chinoviile româneşti? De secole, au arătat prin vieţuirea lor taina pocăinţei permanentizate şi sistematizate, împlinind cu acribie şi neţărmurită dragoste voia lui Hristos. Nu ar fi o „antologie” singulară: în tradiţia grecească s-au tipărit o sumedenie de asemenea colecţii, traduse în ultimul timp şi în limba română. Ca o anticipare a necesităţii apariţiei acestui fel de scrieri duhovniceşti din trăirea femeilor cuvioase, Patericul egiptean conţine, pe lângă numele şi sfaturile multor călugări, şi trei nume de maici cu viaţa şi cuvintele lor pline de Duhul Sfânt: Sara, Teodora şi Singhitichia.

Revenind la nevoia redactării unui materic românesc, vă mărturisesc că ideea mi-a fost reîmprospătată de o frumoasă experienţă duhovnicească trăită de curând la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamţ. La invitaţia părintelui profesor Viorel Laiu, directorul seminarului nemţean, a poposit să le vorbească elevilor seminarişti maica proinstareţă a Voroneţului, stavrofora Irina Pântescu. Octogenară, purtându-şi cu demnitate anii îmbelşugaţi ai senectuţii, ajutată de stavrofora Gabriela Platon, ucenica cuvioşiei sale şi actuala stareţă a cunoscutei chinovii bucovinene, „măicuţa”, după cum îi spune întreaga obşte, a păşit sfios în sala de festivităţi a seminarului, acolo unde o aşteptau cei aproape 200 de elevi şi eleve ale şcolii teologice. Vă mărturisesc că pentru mulţi era o experienţă unică. Nici chiar noi, profesorii, nu am asistat prea des la o astfel de întâlnire duhovnicească.

După o introducere a maicii stareţe, stavrofora Irina se arăta cu o stăpânire pilduitoare, dar şi cu sfioşenia specifică unei călugăriţe care a slujit mănăstirea timp de peste şase decenii, în aceşti ani străbătând atât perioada comunistă, cât şi prefacerile de după 1990. Vorbele frumoase rostite la adresa ei au stânjenit-o un pic: monahii adevăraţi nu aşteaptă răsplată, nici laudă de la oameni, adeseori trecătoare; se feresc de prezentări şi de cuvinte înalte, căci smerenia şi dragostea faţă de Hristos îi conştientizează că darurile avute şi lucrările înfăptuite au fost semnele prezenţei şi lucrării Duhului Sfânt în ei, după cum se observă şi în viaţa de slujire şi jertfă a stavroforei Irina Pântescu.

Discursul „măicuţei” a captivat întreaga asistenţă. Cita cu atâta uşurinţă din Sfintele Scripturi ori din Părinţii filocalici, încât aveai impresia că venise de la nu ştiu câte conferinţe de acest gen sau că ocupase o catedră de Spiritualitate la una dintre numeroasele şcoli teologice ale Bisericii noastre. Nu!, maica nu a conferenţiat niciodată, deşi are toată căderea s-o facă; nici nu a predat, dar anii petrecuţi în mănăstire, trudnica şi însufleţita lucrare de a redeştepta Voroneţul la strălucirea dată de vrednicii săi ctitori au transformat-o într-un neîntrecut dascăl al smereniei, ascultării şi dăruirii plenare către Hristos şi Biserica Lui.

Cu grai apăsat şi mucalit, vorbitoarea s-a dovedit măiastră în cele expuse, împletind clipe de maximă tensiune cu momente de destindere, captivând auditoriul prin sinceritate şi totală disponibilitate în a împărtăşi nu doar învăţături din paginile cărţilor citite, ci, mai cu seamă, experienţe de trăire autentic monahală. Vedeam pe chipul ei împlinirea unei strădanii de aproape şase decenii, dar şi îngemănarea unei tradiţii dinamice cu fidelitatea unei continuităţi creatoare. Viaţa maicii Irina şi slujirea cuvioşiei sale sunt, deopotrivă, continuitate a trecutului, concentrare de noi valori prezente, dar şi privire cu nădejde spre viitorime, ea rămânând pentru noi toţi un model de slujire jertfelnică, de dăruire deplină, având un chip luminos şi-un fel aparte de a se purta şi de a vorbi: darul moldav al istorisirii şi arhicunoscuta sapienţă.

Temele abordate s-au arătat, pe cât de diverse, pe atât de ziditoare de suflet: am aflat de rânduiala de rugăciune a chinoviei bucovinene, de împletirea atât de frumoasă şi de necesară a timpului potrivit vechiului dicton: „ora et labora”. Maica Irina ne-a descoperit importanţa în existenţa unui călugăr a ascultării şi smereniei, evidenţiind totodată necesitatea citirii zilnice din Sfânta Scriptură şi din Sfinţii Părinţi, dar cu precădere a Psaltirii.

Întrebările elevilor nu au pus-o pe conferenţiară în dificultate, aceasta încercând să lămurească pe fiecare în parte: „Cum vede o călugăriţă Taina Preoţiei?”; „Cum putem să trăim bineplăcut lui Hristos, fără a ne lăsa ispitiţi de provocările lumii actuale?”; „Care a fost cea mai mare bucurie a vieţii dumneavoastră de mănăstire?”; „Cum se poate mântui mai uşor credinciosul: urmând calea mănăstirii sau a căsătoriei?”; „Ce sfaturi daţi familiei creştine azi, când, se pare, o asaltează tot felul de provocări?”. Iată câteva dintre cele ce elevii şi elevele şcolii noastre au dorit să afle de la interlocutoarea lor. Răspunsurile echilibrate vădeau un om al rugăciunii, nu atât un teoretician, cât un pragmatic care întotdeauna a împletit rugăciunea cu munca, ascultarea cu smerenia. Omului i se cere smerenie şi ascultare deoarece, când se smereşte, simte putere să-L ţină toată viaţa pe Hristos în inimă; de altfel, spune Sfântul Nichita Stithatul: „În smerenie sunt ascunse vistieriile dragostei, în ea se păzesc mărgăritarele umilinţei şi tot în ea Se odihneşte Hristos împărţind darurile Sfântului Duh”.

Cu bucurie şi cu necurmată nădejde, ne-am despărţit de măicuţa Irina: bucurie că Dumnezeu ne-a rânduit să întâlnim încă monahi ce au capacitatea de a scoate din prisaca inimii lor atâtea învăţături ziditoare de suflet, şi nădejde - cu gândul la grabnica reîntâlnire, ca să ne împărtăşească şi altele din tezaurul nepreţuit al inimii sale, o inimă plină de Hristos.