Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Moldova „Ocupaţia“ principală a părintelui este grija faţă de copil

„Ocupaţia“ principală a părintelui este grija faţă de copil

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Moldova
Un articol de: Anda Elena Pintilie - 06 Iunie 2015

Cinci invitaţi speciali şi public nu neapărat numeros, dar foarte comunicativ şi interesat total de creşterea armonioasă a copiilor şi de educaţia acestora. Aşa se poate caracteriza, la o primă vedere, dezbaterea din seara de 5 iunie 2015, din cadrul „Săptămânii pentru familie“.

„Cine educă astăzi copilul? Soluţii pentru părinţii ocupaţi“ - tema în jurul căreia s-au purtat discuţiile nu a încercat să ofere soluţii şi reţete miraculoase, ci a vrut să sensibilizeze şi să conştientizeze cu privire la problemele adevărate pe care le întâmpinăm, dar şi la multele şi falsele probleme pe care, zilnic, ni le creăm.

În realitate, părinţi „ne-ocupaţi“ nu există, dar nici nu conştientizează cineva cât de mult timp îi ocupă alte activităţi, până nu devine părinte. Prima care a luat cuvântul la dezbatere a fost Andreea Ignat - event planner, blogger ieşean şi mamă a unei fetiţe. „Novice“, aşa cum s-a autointitulat, fiind singura dintre invitaţi care are, deocamdată, doar un copil, Andreea a dovedit că a învăţat deja lecţia pe care mulţi dintre părinţi nu o cunosc încă. „Încerc să fiu tot timpul acolo, pentru copilul meu. De fiecare dată când am de ales între o şedinţă şi Rebeca, o aleg pe Rebeca. Pentru că ştiu că acel zâmbet pe care acum, la un an, mi-l oferă, nu se compară cu nimic din lumea asta. Pentru că ştiu că aş putea face o sumă de bani mai încolo, dar nicio sumă de bani nu ar putea să fie egală cu zâmbetul ei şi cu acea fericire pe care mi-o dă când vine în braţele mele şi-mi spune mami“, a povestit Andreea Ignat.

Vorbele i-au fost întărite de Iulian Capsali - om politic independent, regizor, publicist şi tată a nouă copii. „Nici o sută de mame surogat nu pot face cât o mamă adevărată“, a spus acesta, recunoscând că, într-o familie, un copil sau nouă de-ar fi, greul, dar şi bucuria sunt, cu precădere, pe umerii mamei. Cu toate acestea, nu a neglijat nici rolul tatălui. „Să facem ca în familiile noastre să existe o mică oază de normalitate. Ultima redută de cucerit la ora asta în lume este familia. De aceea, loviturile sunt atât de mari şi încercările de a mutila ideea de familie sunt atât de puternice. Odată pierdut acest reper care este familia, nu va mai exista niciun fel de oprelişte, lumea se va sfârşi“, a atenţionat Iulian Capsali.

Familia este, într-adevăr, oaza de normalitate, iar acest aspect l-a dovedit şi următorul invitat. Catrinel Zaharia,  om de afaceri, trainer, autoare a cărţii „Totul despre femei“ şi mamă a doi copii, a rămas însărcinată a doua oară, atunci când se afla în plină ascensiune bancară. Vestea cea mare a făcut-o să refuze oferta primită şi să pună familia pe primul plan. „Nu prea e loc de negociere şi nu prea este loc de delegare. Aici nu funcţionează sintagma conform căreia calitatea compensează cantitatea. Este nevoie şi de cantitate, iar mărimea timpului petrecut alături de copilul tău contează enorm. A fi mamă este vocaţia cea mai frumoasă a unei femei şi e mare păcat că, de multe ori, ne ascundem în spatele unei cariere de succes pentru a evita să ne formăm continuu, ca părinţi“, a subliniat Catrinel Zaharia. Aceasta a recunoscut că face o echipă extraordinară cu soţul său, că împart astăzi aceeaşi afacere în care se completează şi că o echipă mai bună decât a lor nu este decât atunci când nu sunt doi, ci patru - alături de copii.

În familie şi despre familie au vorbit şi soţii Alina Stoica - terapeut nutriţionist şi Cosmin Stoica - doctor în economie, colaborator al Doxologia Media, părinţii a trei copii. Cosmin Stoica a venit cu o carte - „Micul Prinţ“ şi cu citate reprezentative ale personajului despre oamenii mari şi ocupaţi, despre oamenii mari care uită că au fost şi ei, cândva, copii, despre oamenii mari care au nevoie, mereu, de explicaţii. „Am crescut la ţară şi am avut, de mic, responsabilităţi, dar acum, alături de copiii mei, mă bucur şi eu de copilărie. Copii mei mi-au recuperat copilăria nejucată! Joaca celor mici este foarte serioasă şi importantă, iar noi, în loc să intrăm în statistici şi prognoze cu ei, mai bine ne-am deschide sufletul şi ne-am bucura alături de sufletele lor!“, a îndemnat Cosmin Stoica. Suflet sănătos şi trup sănătos - de ambele este nevoie pentru o minte sănătoasă. Iar despre acest lucru vorbeşte cel mai bine nutriţionistul Alina Stoica. „Din păcate, părinţii ocupaţi nu văd sănătatea prin prisma alimentaţiei şi consideră că a oferi unui copil un covrig sau un croissant este o soluţie la îndemână. Este, practic, comoditatea părintelui, transpusă în alimentul copilului“. Doar cu ajutorul părinţilor, un copil va şti să discearnă, pe viitor, din tot ceea ce anturajul şi societatea îl va tenta. Altfel, copiii îşi vor compensa frustrările prin intermediul alimentelor nesănătoase, dar şi a altor obiceiuri la fel de nocive. „Pe toate planurile, trebuie să învăţăm să fim părinţi, şi nu oameni superiori copiilor noştri“, a mai spus Alina Stoica.

La final, toţi invitaţii, dar şi cei adunaţi în Aula „Emil Palade“ a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa“ au convenit faptul că un copil e bine să crească, din familie, cu anumite repere, iar Hristos să fie Unul dintre ele. Este foarte important să ştim că nu creştem copiii pentru noi, ci noi le punem doar nutrientul la bază, pentru ca, apoi, ei să-şi urmeze drumul lor. Important e să fim alături de copii atunci când aceştia au nevoie de noi şi de formare - chiar dacă acest lucru înseamnă renunţarea la o treaptă mai înaltă în societate sau la un serviciu mai solicitant. Dacă vrem să fim părinţi ocupaţi, în primul rând ar trebui să fim ocupaţi pentru copiii noştri, nu împotriva lor.