Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Regionale Moldova Părintele Mihai Rusu s-a întrupat în măruntaiele pământului - la vârsta psalmistului - ca să se renască la Înviere în Împărăţia lui Dumnezeu

Părintele Mihai Rusu s-a întrupat în măruntaiele pământului - la vârsta psalmistului - ca să se renască la Înviere în Împărăţia lui Dumnezeu

În această sfântă zi în care Biserica prăznuieşte liturgic vestea cea bună a întrupării Mântuitorului nostru Iisus Hristos, am vorbit cu Dumnezeu despre părintele Mihai Rusu, slujindu-i înmormântarea.

Părintele Mihai Rusu s-a născut la 11 februarie 1949, în oraşul Piatra Neamţ, primind tainele vieţii spirituale în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” Precista I, din mâna părintelui Constantin Matasă, ca arvună a Învierii şi a vieţii veşnice; astfel, întreaga lui existenţă, încă din fragedă pruncie, a fost pusă sub ocrotirea Preasfintei Treimi.

Părinţii săi - tatăl, Ioan, fotograf de profesie, şi mama, Sofia, casnică - erau oameni gospodari, evlavioşi şi foarte devotaţi Bisericii, numărându-se printre ctitorii Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” Precista I, o biserică construită între anii 1930-1947 la iniţiativa şi sub coordonarea preotului cărturar Constantin Matasă după planurile arhitecţilor R. Bolomei şi F. Drodz; antreprenorii acestui edificiu fiind italianul Carol Zani şi sculptorul Vincenzo Puschiasis.

Tatăl său a fost deţinut politic şi a executat o pedeapsă de cinci ani de închisoare la Aiud. Aici şi-a întâlnit duhovnicul, pe părintele Ioan Iovan de la Mănăstirea Vladimireşti, care mai trecuse şi prin închisorile comuniste de la Galaţi, Văcăreşti, Jilava şi Gherla.

Au fost şase copii la părinţi, patru fete: Aurica (profesor de matematică), Elena (profesor de biologie), Mariana (tehnician dentar) şi Mihaela (profesor de fizică) şi doi băieţi: Ionică (inginer electronist) şi Mihai (preot). Toţi au fost crescuţi cu frică de Dumnezeu, dar şi cu multă ştiinţă de carte.

După absolvirea prestigiosului Liceu „Petru Rareş” din Piatra Neamţ, în 1968, la îndemnul celorlalţi fraţi - studenţi şi ei - s-a înscris la Facultatea de Matematică din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, unde a studiat doar doi ani (1968-1970). Însă, influenţat de părintele Ioan Iovan, duhovnicul tatălui său, care între timp i-a devenit şi lui duhovnic, dar şi de părinţii lui, care făceau nenumărate pelerinaje pe la mănăstirile moldave, tânărul Mihai a renunţat la Facultatea de Matematică şi, în 1970, s-a înscris la Institutul Teologic „Andrei Şaguna” din Sibiu, pe care l-a absolvit în anul 1974, avându-i ca profesori pe părinţii: Nicolae Neaga (la Studiul Vechiului Testament), Grigoriţă Marcu (la Studiul Noului Testament), Liviu Stan (la Drept Bisericesc), Teodor Bodogae (la Dogmatică), Isidor Todoran, nume grele ale învăţământului nostru teologic. Printre colegii de an s-a numărat şi tânărul Dan Ilie Ciobotea, devenit în 1990 Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, iar din 2008 Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

Hirotonit preot de Înaltpreasfinţitul Adrian, Arhiepiscopul Parisului

După terminarea studiilor teologice, în anul 1974 s-a căsătorit cu domnişoara ingineră chimistă Olga Bostan, pe care a cunoscut-o în timpul studiilor liceale, Taina Cununiei fiindu-le oficiată în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” Precista I de părintele Nicolae Capşa. Căsătoria lor a fost binecuvântată de Dumnezeu cu doi copii: Iustin şi Monica Ioana, care, la rândul lor, dincolo de faptul că au fost şi sunt nişte persoane extraordinar de serioase - Iustin este absolvent al Academiei de Studii Economice la Bucureşti şi lucrează ca informatician în economie în Elveţia, la Zürich, iar Monica Ioana este absolventă a Facultăţii de Drept din Bucureşti şi este avocat - şi-au făcut părinţii fericiţi prin aducerea pe lume a celor şase copii: doi, Luca-Ioan (10 ani) şi Lara-Maria (7 ani), ai lui Iustin şi ai soţiei sale, Aura, care are aceeaşi profesie ca şi soţul ei, şi patru, Ecaterina (12 ani), Ştefan (9 ani), Daniel (6 ani) şi Teodora (2,5 ani), ai Monicăi, din căsătoria cu preotul Bogdan Mereu - doctor în fizică şi slujitor misionar al românilor stabiliţi la Chur, în Elveţia.

Tânărul Mihai Rusu a fost hirotonit preot la sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci (14 septembrie) din anul 1974 de către vrednicul de pomenire Înaltpreasfinţitul Adrian, Arhiepiscopul Parisului, la acea vreme Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, cu titulatura „Botoşăneanul”, pe seama Parohiei Slobozia din Protopopiatul Roznov, fiind împreună-slujitor cu părintele Vasile Dolhoiu. Aici, fiind o parohie situată într-o zonă eminamente misionară, împreună cu părintele Dolhoiu, parohul acelei parohii, a desfăşurat o activitate misionară intensă, plină de zel şi râvnă pastorală.

După zece ani de slujire în Parohia Slobozia, în anul 1984, sfinţia sa s-a transferat ca preot coslujitor la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Precista I din Piatra Neamţ, paroh la aceea vreme fiind părintele Nicolae Capşa. Însă, în 1991, odată cu retragerea Părintelui Nicolae Capşa la pensie, postul de preot paroh a fost ocupat de sfinţia sa, iar în postul de coslujitor a fost numit părintele protopop Dumitru Ailincăi.

Ca preot paroh, secundat de părintele Dumitru Ailincăi până-n 1998, când a fost numit paroh al nou înfiinţatei parohii „Naşterea Maicii Domnului” Precista II, şi de părintele Ioan Pietraru, actualul paroh, a intensificat activitatea liturgică, pastoral-misionară şi cea didactică, predând disciplina religie în şcolile de pe raza parohiei.

Cât priveşte activitatea edilitar-gospodărească, în cele aproape trei decenii de slujire neîntreruptă a sfinţiei sale în această parohie s-a restaurat pictura vestiţilor pictori Profeta şi Irimescu din interiorul bisericii (1991-1993), s-a construit, pictat şi sfinţit capela mortuară (1993), s-a mărit, restaurat şi dotat cu utilităţi casa parohială (1994), s-au pavat aleile cu piatră (1996), s-a realizat lumânărarul din incinta bisericii (2000), s-a renovat şi consolidat gardul împrejmuitor al bisericii; însă, cea mai mare realizare a părintelui în calitatea lui de preot paroh o consider înfiinţarea Parohiei „Naşterea Maicii Domnului” Precista II, obţinerea locului pentru noua biserică, efectuarea proiectului şi implicarea sfinţiei sale la realizarea demisolului noii biserici. Această realizare o consider cheia cu care sfinţia sa va deschide uşa bunei voinţe a lui Dumnezeu. Desigur, toate cele legate de Parohia „Naşterea Maicii Domnului” Precista II, sfinţia sa le-a realizat împreună cu părintele protopop Dumitru Ailincăi, actualul paroh şi ctitor al noii biserici.

După ieşirea la pensie, întâmplată în 2014, sfinţia sa intenţiona să înfiinţeze un atelier de sculptură, el însuşi fiind un sculptor prin excelenţă (a se vedea scaunul arhieresc donat Parohiei Bâtca Doamnei), în care, împreună cu ucenicii săi, să realizeze mobilier pentru parohiile sărace; însă dorinţa sfinţiei sale, deşi a făcut demersurile necesare în acest sens, a rămas doar în stadiu de dorinţă.

Patru decenii de slujire preoţească

În paralel cu aceste activităţi, sfinţia sa a sprijinit cu bani, alimente, medicamente, îmbrăcăminte, obiecte casnice etc. nenumărate persoane cu posibilităţi materiale extrem de reduse; toate aceste fapte caritabile sunt consemnate şi reţinute nu doar în paginile proceselor verbale semnate şi contrasemnate de preotul paroh şi de membrii consiliului şi comitetului parohial, ci şi în paginile cărţilor pe care îngerii lui Dumnezeu le vor ţine deschise în ziua Înfricoşătoarei Judecăţi.

Este greu să vorbeşti la trecut despre cineva drag sufletului tău care s-a stins după o îndelungată şi grea suferinţă pe care a purtat-o în smerenie, asemenea unui martiriu, luând cu sine Dincolo o experienţă de slujire şi de viaţă semnificativă. Sunt sigur, iubiţii mei, că, ori de câte ori v-aţi adunat în duh de rugăciune în biserică, aţi putut vedea nu doar preotul, ci şi omul, cu tot ceea ce avea în sufletul şi în inima sa.

Ca om, ca cel care l-am cunoscut încă din anul 1991, pot spune că sfinţia sa a fost un om echilibrat şi sincer, discret şi liniştit, plăcut şi admirat, onest, comunicativ, modest, recunoscător în primul rând Bunului Dumnezeu pentru toate darurile revărsate asupra lui, dar şi celor din jur, care i-au fost alături în diferite circumstanţe plăcute sau mai puţin plăcute.

Ca preot, vă asigur că îşi îndeplinea cu conştiinciozitate, blândeţe, răbdare şi caracter slujirea preoţească; a fost un preot bun, care a răspuns favorabil la toate chemările enoriaşilor pe care i-a slujit şi respectat cu toată sfinţenia; a fost un preot care în relaţie cu credincioşii a fost fără antipatii şi conflicte de altă natură. Întotdeauna a dăruit credincioşilor săi cu multă disponibilitate rugăciunea sa, cuvântul său, gândul său bun, îndemnul la rugăciune, la pace şi iubire.

Pentru toţi credincioşii deopotrivă, tineri sau mai puţin tineri, sfinţia sa a fost un model despre ceea ce înseamnă să slujeşti lui Dumnezeu cu toată fiinţa ta şi să nu te abaţi de la calea cea dreaptă care duce spre Împărăţia cerurilor.

Ca duhovnic, din câte îmi spuneau cei care l-au cunoscut din această perspectivă, a făcut din parohia sa o mare familie, aşezând pe fiecare credincios într-o zonă a echilibrului, a păcii, a iubirii, a dragostei faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni. O mare familie, care ar trebui promovată ca un exemplu pozitiv despre cum ar trebui ca şi credincios să fii!

Ca familist, sfinţia sa, fiind crescut într-o familie autentic creştină, a fost la rândul său un om de familie prin excelenţă, care şi-a iubit şi ocrotit soţia, copiii şi nepoţii cu toată fiinţa lui şi care a investit tot ce s-a putut investi în creşterea şi educarea celor doi copii; şi rezultatele nu au întârziat să apară.

Acum, la ceas de vremelnică despărţire, nu ne rămâne, iubiţii mei, decât noi, ierarhii Arhiepiscopiei Iaşilor, să-i mulţumim părintelui pentru cele patru decenii de slujire cu bună rânduială a lui Dumnezeu şi a credincioşilor încredinţaţi lui spre păstorire, iar voi, credincioşii, să-i mulţumiţi părintelui pentru fiecare pas pe care l-a făcut pentru voi, în noapte şi în zi, la bucurie şi la necaz, pentru fiecare îngenunchere pe care a făcut-o în faţa lui Dumnezeu cu gândul la voi, pentru faptul că prin cuvântul şi predicile sale, pe care şi le pregătea cu multă seriozitate, v-a insuflat întotdeauna lucrurile frumoase care trebuie să vă călăuzească în viaţă şi, nu în ultimul rând, pentru toată implicarea sfinţiei sale în pregătirea duhovnicească, demnă de Împărăţia lui Dumnezeu, a voastră şi a copiilor voştri!

Şi dacă moartea l-a răpit pentru ca faptele lui bune săvârşite în viaţă să rodească în veşnicie, să-L rugăm pe Dumnezeu să-i aşeze sufletul slujitorului Său în corturile drepţilor şi în ceata sfinţilor slujitori, dăruindu-i odihnă în iubirea Preasfintei Treimi.

Vă adresez condoleanţe din partea Părintelui Mitropolit Teofan familiei îndoliate şi credincioşilor din această parohie şi celor prezenţi.