Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Regionale Moldova Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul“ din Botoşani, la Festivalul-Concurs Coral de Cântece Naţionale Româneşti

Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul“ din Botoşani, la Festivalul-Concurs Coral de Cântece Naţionale Româneşti

Un articol de: Constantin Ciofu - 12 Iun, 2018

Anul Centenar a fost marcat sâmbătă, 9 iunie 2018, la Casa Tineretului din municipiul Botoşani, de Festivalul-Concurs Coral de Cântece Naţionale Româneşti, ediţia a IV-a.
Acesta a fost organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale - Botoşani. Concursul s-a desfăşurat pe patru secţiuni: licee de artă, coruri/grupuri folclorice pe o voce sau două voci, indiferent de vârstă; coruri pe trei sau pe patru voci, indiferent de vârstă şi creaţie.

S-au înscris coruri din Botoşani, Vorona, Dorohoi, Bacău, Piatra Neamţ şi Ucraina. Din juriu a făcut parte compozitorul, dirijorul şi profesorul Sabin Păutza (preşedinte), profesorul de teorie Alexandru Romanovschi şi profesorul Dragoş Boicu - dirijorul Corului „Lira".

Printre corurile înscrise s-au mai numărat Corul misionar de tineri şi maturi „Sfântul Ioan Botezătorul" (30 membri) şi Corul misionar de copii „Sfântul Ioan Botezătorul" (40 membri), din muncipiul Botoşani, dirijate de Gheorghe Bulboacă, student la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae" din Iaşi, sub îndrumarea preotului paroh Petru Fercal - misionar protopopesc.

„Menţionăm cu bucurie că, în urma jurizării, la Secţiunea coruri/grupuri folclorice pe o voce sau două voci, corul parohiei noastre a obţinut premiul al II-lea, iar corul de copii a obţinut menţiune. Pe chipul tinerilor s-a citit mulţumirea că s-au implicat activ în a cinsti eroii şi a arăta eforturile înaintaşilor pentru Marea Unire. De asemenea, au constatat că sunt în măsură să transmită altora jertfa înaintaşilor şi au înţeles că, atunci când situaţia o cere, pentru ţară trebuie depus orice sacrificiu", a remarcat părintele Petru Fercal.

Scopurile manifestării au fost: revigorarea şi reconsiderarea mişcării corale, readucerea în atenţie a cântecului patriotic românesc vechi, în special pentru copii şi tineri, explicarea şi interpretarea efectivă a repertoriului tradiţional/patriotic, acesta având un rol important în educarea tinerei generaţii, îmbogăţirea repertoriului formaţiilor corale cu creaţii din fondul tradiţional patriotic, promovarea valorilor cultural- româneşti, în detrimentul kitsch-ului cultural-muzical importat/autohton, culegerea şi valorificarea unor piese muzicale menite să păstreze şi să ducă mai departe tradiţiile şi obiceiurile legate de muzică sacră, implicarea elevilor şi tinerilor în competiţii şi alte concursuri, plăcute şi constructive.