Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Regionale Moldova Pelerinajul „Calea Sfinţilor”, pe străzile din apropierea Mitropoliei

Pelerinajul „Calea Sfinţilor”, pe străzile din apropierea Mitropoliei

Un articol de: Constantin Ciofu - 12 Oct, 2018

Pelerinii care îşi îndreaptă paşii spre capitala Moldovei şi locuitorii oraşului Iaşi sunt aşteptaţi astăzi, 12 octombrie 2018, de la ora 19:00, la Pelerinajul „Calea Sfinţilor”. Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi cele ale Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina, aduse din Grecia, vor fi purtate în procesiune pe străzile municipiului Iaşi. Pelerinajul va fi condus de către Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care va fi înconjurat de către un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi. Vor participa slujitori ai sfintelor altare din protopopiatele Eparhiei Iaşilor şi credincioşi care vor purta în mâini lumânări aprinse. Procesiunea va începe de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi. Se va ieşi pe poarta de lângă Casa Nicodim, iar apoi traseul va continua pe Strada „I. C. Brătianu” - Strada „Cuza Vodă” - Strada Armeană - Biserica „Sfântul Sava cel Sfinţit” - Strada „Costache Negri” - Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi” - Catedrala Mitropolitană din Iaşi.