Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Regionale Moldova PS Ignatie: „Ipocrizia este impertinenţă probată!”

PS Ignatie: „Ipocrizia este impertinenţă probată!”

Un articol de: Ziarul Lumina - 18 Feb, 2019

Ieri, 17 februarie 2019, Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Huşi.

Duminica a XXXIII-a după Rusalii (a vameşului şi a fariseului) este prima duminică din perioada liturgică a anului bisericesc numită a Triodului. În omilia rostită cu acest prilej, ierarhul Huşilor a caracterizat acest răstimp ca fiind al pocăinţei prin excelenţă: „Am intrat în perioada numită a Triodului, perioadă în care Părinţii Bisericii ne invită pe fiecare să ne auto-evaluăm din punct de vedere sufletesc. Să vedem unde ne situăm, care este starea noastră de sănătate spirituală. Imnele din cartea numită Triod le putem socoti un «tomograf duhovnicesc». Putem să ne descoperim cu foarte multă uşurinţă propriile noastre slăbiciuni lăuntrice. Această perioadă este cea de pocăinţă prin excelenţă, de pregătire pentru întâlnirea cu Hristos Cel răstignit şi înviat”.

În continuarea cuvântului său, Părintele Episcop Ignatie a descris tipologia omului ipocrit: „Tipologia fariseului este tipologia omului ipocrit, care face caz de calităţile pe care le are. Prin termenul de fariseu înţelegem un om care una spune şi alta face. Nu este consecvent cu sine însuşi, este un om fals. (...) Fariseul din Evanghelie chiar făcea ceea ce spunea. Era un om corect. Unde este greşeala lui? Ea rezidă în faptul că a încercat să-L manipuleze pe Dumnezeu. Aşa face orice om ipocrit: manipulează întotdeauna! Vrea să pozeze în ceea ce nu este! Se convinge pe sine însuşi de calităţi pe care nu le are. Încearcă apoi să inducă o imagine falsă despre sine însuşi, imagine care nu are niciun corespondent în realitate”.

Rugăciunea, sursă de pocăinţă

Totodată, ierarhul Huşilor a vorbit despe pericolul formalismului în manifestarea vieţii noastre creştine: „Fariseul transformă totul în reguli şi norme! Este groaznic din punct de vedere spiritual, duhovnicesc, să transformăm credinţa în norme, în reguli, pentru că acestea ne ucid! Dacă noi transformăm credinţa noastră, relaţia noastră personală cu Dumnezeu în norme şi reguli, nu facem altceva decât să ne oprim la formalism, să propovăduim formalismul credinţei, fără să schimbi ceva în viaţa ta! Aceasta înseamnă să fii fariseu: să transformi credinţa ta în Dumnezeu, într-un ritual, într-un formalism. Fariseul din Evanghelie încerca să-L manipuleze pe Dumnezeu, să-I dea chestiunile exterioare, însă Dumnezeu se uită la inima omului”.

De asemenea, Preasfinţitul Ignatie a vorbit despre efectele ipocriziei şi ale mândriei în relaţia cu cei din jur: „Să ştiţi că ipocrizia este o impertinenţă probată, o obrăznicie probată! Omul mândru este cel care nu ştie să îşi calibreze corect diferenţele, chiar spirituale, faţă de semenul său. Se urcă pe un piedestal, care nu este al său, şi se comportă cu dispreţ. Ipocriţii sunt nişte mici tirani şi îi întâlnim peste tot. Arată cu degetul! Nu se văd pe ei înşişi! Tot timpul sunt preocupaţi de păcatele, de slăbiciunile celor din jur. (...) Vameşul îşi vedea de propriile lui păcate. Rugăciunea lui era sursă de pocăinţă, de părere de rău. El a stat smerit. Într-o traducere mai corectă, «Dumnezeule, ai milă de mine!» înseamnă «Dumnezeule, linişteşte-mă, împacă-mă cu Tine!». (...) Omul care vine la biserică, cu cât are tendinţa lăuntrică de a tăcea mai mult după ce a plecat, cu atât este un semn clar că s-a folosit de prezenţa lui la rugăciune. (...) Un om care vorbeşte foarte mult despre calităţile sale, de fapt îşi dă seama că nu este sigur pe ele, şi nu le are. Când nu ai ceva, încerci să convingi pe cel de lângă tine ca şi cum le-ai avea. Niciodată un om smerit nu va face paradă de virtuţi”.