Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Regionale Moldova „Recital de pian“ în memoria maestrului Cătălin Pop

„Recital de pian“ în memoria maestrului Cătălin Pop

Un articol de: Constantin Ciofu - 27 Iun, 2016

Şcolarii înscrişi la cercul de pian din cadrul Palatului Copiilor Iaşi l-au comemorat sâmbătă, 25 iunie 2016, pe profesorul Cătălin Pop, care a plecat dintre noi, din această lume, în urma accidentului de la mijlocul acestei luni din judeţul Braşov. Evenimentul s-a desfăşurat la nouă zile de când maestrul, alături de alte trei persoane, s-a mutat în lumea veşniciei. Coordonaţi de prof. Petronela Damian, ei au susţinut un repertoriu muzical în cadrul celei de-a treia ediţii a proiectului „Recital de pian“, în care evoluează copiii înscrişi la cercul de pian al Palatului Copiilor Iaşi. „A mai trecut un an şcolar în care copiii şi-au însuşit noi noţiuni din lumea frumoasă a pianului, a muzicii, o lume ce înnobilează sufletul, deschizând drumul sensibilităţii şi a desăvârşirii lor ca viitori oameni ai comunităţii noastre. Talentul, munca şi pasiunea sunt ingredientele principale pentru dezvoltarea artistică a copiilor şi mai ales pentru cultivarea gustului pentru frumos“, a remarcat prof. Petronela Damian.