Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Regionale Moldova Sărbătoare câmpenească în Poiana Sărată, Protoieria Oneşti

Sărbătoare câmpenească în Poiana Sărată, Protoieria Oneşti

Un articol de: Constantin Ciofu - 16 Iul, 2016

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în Parohia Poiana Sărată, Protopopiatul Oneşti, judeţul Bacău, în preajma sărbătorii Sfântului Ilie, se desfăşoară în zilele de 16 şi 17 iulie 2016 o sărbătoare câmpenească, care antrenează întreaga suflare a Văii Oituzului. Anul acesta, în pregătirea sărbătorii, părintele paroh Lăzărel Sinel s-a implicat în organizarea unei tabere de vară, unde copiii sunt îndemnaţi să înveţe dansuri tradiţionale şi să picteze icoane pe sticlă. După cum ne-a relatat pr. Ioan Bârgăoanu, protopop al Protopopiatului Oneşti, în cadrul manifestărilor, programul liturgic şi cel cultural se vor întrepătrunde legând rugăciunile de cerere şi de mulţumire adresate Bunului Dumnezeu de activităţi artistice specifice românilor de pe Valea Oituzului. Astfel, astăzi, 16 iulie 2016, după-amiază, va fi oficiată Slujba Vecerniei, după care pr. paroh Lăzărel Sinel va adresa invitaţilor un cuvânt de bun venit, continuând cu rostirea unei rugăciuni de mulţumire. În încheiere, va avea loc un program artistic. Mâine, 17 iulie 2016, manifestările cultural-religioase debutează cu Utrenia şi Sfânta Liturghie, după care fiii satului sunt invitaţi la o întâlnire cu tema „Poiana Sărată - trecut, prezent şi viitor“. Activităţile sunt organizate de Parohia Ortodoxă Poiana Sărată, în colaborare cu Asociaţia „Sfântul Ilie - Poiana Sărată“, Consiliul local, Primăria şi Căminul Cultural Oituz.