Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Regionale Moldova Sărbătoarea Sfântului Dimitrie Basarabov în Parohia Fundu Moldovei

Sărbătoarea Sfântului Dimitrie Basarabov în Parohia Fundu Moldovei

Un articol de: Ziarul Lumina - 29 Oct, 2015

În ziua de prăznuire a Sfântului Dimitrie Basarabov, credincioșii din localitatea Fundu Moldovei au avut bucuria de a-l întâmpina pe Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, venit să sfințească altarul de vară al bisericii și să slujească Sfânta Liturghie.

Ierarhul a fost întâmpinat cu pâine și sare și însoțit de un alai de că­lăreți, îmbrăcați în costume naționale, până la biserică, unde era așteptat de soborul de preoți și diaconi.
După ce a fost sfințit altarul de vară, a urmat slujba, ținută sub baldachinul de lemn, nou sfințit.
Ziua caldă de toamnă a adunat în jurul bisericii credincioșii localității, un număr impresionant dintre ei fiind îmbrăcați în costume tradiționale.
Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de studenți teologi, absolvenți ai Seminarului Teologic sucevean, în cadrul Sfintei Liturghii fiind săvârșită și o hirotonie în preot.
La sfârșitul slujbei, credincio­șii ctitori, care au răspuns mereu la chemările Bisericii, au primit diplome și distincții de vrednicie.
Cuvântul de învățătură al ierarhului și rugăciunea de dezlegare au prefațat parcă o tradiție împământenită. Astfel, a intrat în firescul sărbătoririi Sfântului Dimitrie Basarabov, care este a doua zi după hramul bisericii („Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”), să se adune la biserică toată suflarea creștină a comunității din Fundu Moldovei purtând coșuri frumos împodobite cu flori, lumânări si dulciuri. În fiecare coș găsim câte șapte colaci și ceea ce crede de cuviință gospodina casei să mai adauge pentru pomenirea celor adormiți. Coșurile împodobite se așază în cerc în curtea bisericii. Soborul de preoți face cuvenita pomenire a celor trecuți la Domnul, apoi stropesc cu agheasmă prinoasele aduse.
După aceasta, fiecare familie se îndreaptă spre mormintele celor dragi, împodobite și ele cu flori și lumânări, așteptându-l pe părintele pentru a face o rugăciune pentru cei plecați la Domnul.
La final se oferă de pomană cele pregătite și astfel fiecare are gândul împăcat că și în această zi de sărbătoare nu a lipsit amintirea și grija pentru cei adormiți întru Domnul.