Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Moldova Simpozionul „Dumitru Stăniloae“ 2018, la final

Simpozionul „Dumitru Stăniloae“ 2018, la final

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Moldova
Un articol de: Flavius Popa - 14 Mai 2018

La Sala „Iustin Moisescu" a Centrului eparhial Iaşi s-a desfăşurat vineri, 11 mai 2018, ultima zi de prelegeri şi discuţii susţinute de invitaţii evenimentului în cadrul celei de-a VI-a ediţii a Simpozionului Internaţional „Dumitru Stăniloae", întâlnire ce a avut ca temă principală „Local şi universal în Ortodoxia românească: credinţă-unitate-identitate". La această activitate academică au participat numeroşi profesori universitari şi studenţi, cercetători şi istorici, clerici şi laici.

Sesiunile desfăşurate vineri, 11 mai, în sala Ansamblului Mitropolitan au fost dedicate temelor ce fac referire la rolul şi contribuţia Bisericii în actul Marii Uniri de la 1918, s-au mai prezentat lucrări ce definesc Ortodoxia în perioada interbelică românească, s-a discutat despre ce a însemnat Ortodoxia în perioada comunistă şi cum a fost Biserica, dar şi făuritorii Marii Uniri afectaţi de experienţa totalitarismului şi s-au susţinut prelegeri ce au avut ca temă de discuţie unitatea ortodoxă în spaţiul european. Raportorul acestui eveniment a fost părintele prof. univ. dr. Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă Iaşi, care a prezentat auditoriului concluziile acestui simpozion.

Printre cei care au conferenţiat vineri se numără dr. Mircea Gheorghe Abrudan, cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie „George Bariţiu" al Academiei Române din Cluj-Napoca, Adrian Nicolae Petcu, cercetător la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), lect. dr. Ionuţ Butoi, cadru didactic la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, Radu Preda - preşedinte al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) şi conferenţiar univeristar al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca ş.a.

„Atitudinea adevăratului om de ştiinţă este smerenia"

„Simpozionul a avut o organizare ireproşabilă! Mărturisesc că sunt impresionat de la bun început de foarte buna organizare, excelentă, după model Occidental. Lucrurile au fost puse la punct, fiind pregătite încă de anul trecut. Am fost contactaţi din partea organizatorilor să oferim informaţii, titluri, rezumate, imagini şi fotografii, toate aceste lucruri m-au impresionat profund, în special calitatea celor care au contribuit la acest eveniment. Aici sunt prezenţi specialişti din domeniile pe care ei le reprezintă, au venit din diferite centre universitare din ţară şi din afară, li s-au acordat un timp generos în care ei au putut să îşi expună contribuţia", ne-a declarat dr Mircea Gheorghe Abrudan, cercetător ştiinţific III la Institutul de Istorie „George Bariţiu" al Academiei Române - filiala Cluj-Napoca.

„Simpozionul din acest an, aniversar din mai multe puncte de vedere, cel mai important fiind desigur Marea Unire din 1918, ne-a adunat aici, la Iaşi, unde spiritul zboară nestânjenit pe aripi înalte, în care schimbul de idei are loc cu multă vivacitate şi în care spiritul de colegialitate, de toleranţă unii faţă de alţii, se manifestă plenar. Am fost foarte plăcut impresionat, şi sunt convins că ultima zi a confirmat această părere, de înaltul nivel ştiinţific al comunicărilor, de pasiunea cu care vorbitorii s-au avântat în cercetările şi expunerile lor, şi cred că am învăţat multe lucruri, cu toţii avem câte ceva de învăţat, ştiinţa nu se opreşte niciodată, că învăţămintele se pot trage de la cei mai tineri, de la care nu te aştepţi, şi că atitudinea adevăratului om de ştiinţă este smerenia, aşa cum ne învaţă şi Biserica, prilej de a ne bucura cu atât mai mult că ne aflăm în acest cadru ecleziastic", ne-a relatat dr. Matei Cazacu, cercetător la Centre National de la Recherche Scientifique Paris.