Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Moldova Slujba Parastasului pentru cel de-al cincilea patriarh al României

Slujba Parastasului pentru cel de-al cincilea patriarh al României

Galerie foto (7) Galerie foto (7) Moldova
Un articol de: Flavius Popa - 01 August 2019

Marţi, 30 iulie 2019, s-au împlinit 12 ani de când vrednicul de pomenire Patriarhul Teoctist Arăpaşu, cel de-al cincilea întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, a trecut la cele veşnice. În satul natal Victoria din comuna Stăuceni, judeţul Botoşani, a fost oficiată slujba Parastasului pentru cel care a păstorit timp de aproape 20 de ani Biserica lui Hristos din România.

Zeci de credincioşi din Victoria - Stăuceni, judeţul Botoşani, autorităţi locale, rude ale Patriarhului Teoctist şi preoţi s-au rugat marţi, 30 iulie 2019, la Casa memorială „Patriarhul Teoctist” din Tocileni, slujitorii săvârşind slujba Parastasului pentru sufletul vrednicului de pomenire Patriarhul Teoctist Arăpaşu. Ziua a început cu oficierea Sfintei Liturghii la Biserica „Naşterea Maicii Domnului” de la Parohia Victoria, pomenindu-l în rugăciune pe PF Părinte Teoctist, cel care a fost şi ctitorul sfântului locaş. De asemenea, preoţi, oficialităţi locale şi credincioşi s-au adunat la Casa memorială din localitatea Tocileni, unde s-a săvârşit slujba de pomenire pentru cel de-al cincilea patriarh al României. La slujbă, printre slujitori s-au mai numărat părintele Fercal Petru, misionar protopopesc al Protoieriei Botoşani, dar şi părintele paroh Andrei Costin.

„Este foarte important momentul acesta pentru că avem datoria sfântă de a ne aduce aminte de cel ce a fost al cincilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiu al satului Tocileni şi ctitor al bisericii din Victoria. Este una dintre personalităţile botoşănene şi nu numai. Este şi o personalitate naţională. Este o zi foarte importantă, iar pentru noi este mai ceva decât o zi de hram această zi”, a declarat preotul Andrei Costin, parohul comunităţii din Victoria - Stăuceni, pentru Agerpres.

În cadrul evenimentului omagial a avut loc şi un moment artistic susţinut de un copil, interpret la nai, dar şi de corurile parohiilor „Sfântul Ioan Botezătorul” şi „Sfânta Parascheva” din Botoşani.

Patriarhul Teoctist Arăpaşu (din botez Toader) s-a născut la data de 7 februarie 1915 în satul Tocileni (jud. Botoşani), din părinţii Dumitru şi Marghioala Arăpaşu, ca al zecelea din cei unsprezece copii ai acestora. A urmat şcoala primară din satul natal. A intrat de tânăr ca frate, la Schitul Sihăstria Voronei din judeţul Botoşani, aparţinând de Mănăstirea Vorona, aflată în apropierea ţinuturilor natale, în anul 1928. A urmat vreme de un an cursurile Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ, pe care le-a continuat apoi la Mănăstirea Cernica. A fost tuns în monahism la 6 august 1935 la Mănăstirea Bistriţa din judeţul Neamţ, sub numele de Teoctist. Ca patriarh, PF Teoctist a promovat învăţământul religios după 1989, înfiinţând noi seminarii teologice, şcoli de pregătire a asistenţilor sociali, de restauratori de monumente istorice şi a organizat obţinerea de burse în străinătate. Totodată, a întreprins demersurile pentru canonizarea unor sfinţi români, a reformat şi promovat activitatea editorială bisericească şi a reorganizat Biserica Ortodoxă Română de peste hotare. Patriarhul Teoctist Arăpaşu a trecut la cele veşnice luni, 30 iulie 2007, în jurul orei 17:00, în urma unor complicaţii suferite din cauza unei intervenţii medicale.