Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Regionale Moldova Tabără de vară pentru copiii din Ţuţora

Tabără de vară pentru copiii din Ţuţora

Pentru aproximativ 80 de tineri din satul Ţuţora, judeţul Iaşi, vara are deja o altă însemnătate. De patru ani, vara este cel mai aşteptat moment, nu datorită vacanţei care le oferă toată libertatea de care se pot bucura, ci datorită implicării celor mai mari decât ei - voluntarii ATOR Ţuţora.

Anul acesta, părintele paroh Vasile Ciornovalic, împreună cu Ana Maria Şcrab şi tinerii din sat, ajunşi acum studenţi şi liceeni, oferă copiilor cea mai frumoasă experienţă a vacanţei de vară. Tabăra aceasta s-a dorit a avea o temă actuală şi de interes pentru participanţi - „Copilăria, primul pas spre viitor”. S-au bucurat de o gamă largă de ateliere printre care s-au numărat atelierul de muzică, atelierul de dans popular, atelierul de hand-made, atelierul de teambuilding, atelierul de gătit, atelierul de bune maniere, atelierul de cusut pe etamină, atelierul de „Viaţă sănătoasă”, prim ajutor şi atelierul de orientare în carieră.

Bucuria le-a fost cu atât mai mare cu cât fiecare zi le-a adus copiilor noi surprize, ce nu ar fi fost posibile fără sprijinul autorităţilor locale. Fiecare zi a început şi s-a terminat în faţa Sfântului Altar, dimpreună cu părintele paroh, iar activităţile s-au derulat mereu în jurul bisericii. Pe lângă atelierele mai sus menţionate, participanţii s-au bucurat de o seară a „Jocurilor copilăriei”. Fie că au învăţat jocuri noi, fie că le-au adus în prezent pe cele pe care le-au învăţat de la părinţii lor, zâmbetele şi energia nu au încetat să apară şi să devină cireaşa de pe tort.

În cea de-a doua zi de tabără, după atelierele susţinute, tinerii au adus pe plaiurile ţuţorene celebrele probe ale competiţiei sportive „Exatlon”. Activitatea din cadrul taberei, desfăşurată dimpreună cu doi profesori de educaţie fizică, a fost denumită întocmai după celebra emisiune şi, deşi fiind făcută la nivel mai mic, nu a întârziat în a stârni interesul, spiritul competitiv şi de echipă al participanţilor. Probele i-au distrat atât pe copii, cât şi pe localnicii care, fiind în trecere, s-au oprit să admire bucuria cu care era umplut terenul de sport.

Adunaţi în jurul focului de tabără cu chitara în mâini, copiii şi părinţii lor au cântat împreună cu voluntarii cântece folk cunoscute şi s-au întrecut în talente la serbarea care a devenit deja o tradiţie. Aici s-a reunit întreaga comunitate a satului şi ne-a dovedit că, orice ar fi, ei sunt alături de Biserică şi de tineri.

Tabăra s-a încheiat cu Sfânta Liturghie, voluntarii oferind răspunsurile la strană. Tinerii au fost premiaţi pentru implicare, entuziasm şi dorinţa de-a petrece frumos vacanţa de vară.