Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Regionale Moldova „Unitatea de neam şi de credinţă. Modele şi căi de urmat”

„Unitatea de neam şi de credinţă. Modele şi căi de urmat”

Un articol de: Constantin Ciofu - 07 Noi, 2018

În biserica Parohiei Lazaret din Bacău, a avut loc duminică, 4 noiembrie 2018, conferinţa „Unitatea de neam şi de credinţă. Modele şi căi de urmat”. Aceasta a fost susţinută de către arhimandritul Nicodim Petre şi a făcut parte din programul manifestărilor dedicate cinstirii Sfântului Ierarh Nectarie.

Credincioşii băcăuani au participat duminică, 4 noiembrie 2018, la conferinţa „Unitatea de neam şi de credinţă. Modele şi căi de urmat”. Aceasta a fost susţinută de arhimandritul Nicodim Petre, consilier pe Sectorul de misiune, statistică şi prognoză pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor, în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” - Lazaret din Bacău. În deschidere, părintele paroh Marius Iacobeanu a creionat personalitatea invitatului, cunoscut pentru coordonarea numeroaselor activităţi dedicate tinerilor din Moldova. Conferinţa a debutat prin descrierea regiunii Moldovei în perioada medievală. S-a amintit că moldovenii aveau ca valori credinţa, pământul şi respectul faţă de voievod, fapt ce a făcut ca în timpul lui Ştefan cel Mare să se construiască în jur de trei mănăstiri pe an. A urmat o scurtă prezentare privind societatea românească de astăzi, în care părintele conferenţiar a precizat că valorile s-au schimbat, din cauza numeroaselor influenţe din partea mass-media, dar şi a slăbirii simţului civic al românilor de a-şi apăra valorile.

Arhimandritul Nicodim Petre a făcut apoi o paralelă între situaţia actuală a poporului român şi Evanghelia din Duminica a 22-a după Rusalii: „În contrast cu ignoranţa sunt cunoaşterea şi cercetarea Noului Testament, care descoperă sufletului tainele lui Dumnezeu, fapt care conduce la o înnoire a vieţii duhovniceşti şi, totodată, la înlăturarea superstiţiilor, neştiinţei şi a falselor credinţe. Acest fapt face diferenţa între un credincios care a moştenit credinţa din familie şi cel care a venit la credinţă prin convertire sau prin cunoaştere”.

A urmat o incursiune în istoria românilor, prin expunerea a numeroase dovezi ale unităţii de neam. S-a evidenţiat că unitatea de credinţă a fost un mijloc de întărire a sentimentului naţional şi au fost prezentate o serie de chipuri de voievozi, ierarhi, preoţi, poeţi, istorici sau simpli români care au contribuit la apariţia Statului Naţional Unitar Român. Părintele paroh Marius Iacobeanu a mulţumit celor prezenţi şi invitatului de la Iaşi pentru că a slujit la orele dimineţii Sfânta Liturghie şi pentru că a conferenţiat în biserica parohiei gazdă. Evenimentul cultural s-a desfăşurat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, şi face parte din seria manifestărilor cultural-liturgice dedicate Sfântului Ierarh Nectarie, ale cărui sfinte moaşte se află în biserica Parohiei Lazaret.