Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Regionale Moldova „Valea Oituzului - jertfa neamului românesc pentru unitate naţională”

„Valea Oituzului - jertfa neamului românesc pentru unitate naţională”

Un articol de: Bogdan Ionel Piştea - 05 Dec, 2018

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în cadrul proiectului „Centenar - jertfă şi recunoştinţă", luni, 3 decembrie 2018, la Parohia Oituz din Protopopiatul Oneşti, s-a desfăşurat conferinţa cu titlul „Valea Oituzului - jertfa neamului românesc pentru unitate naţională".

Programul evenimentului a debutat cu Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie săvârşită de un sobor de preoţi sub protia părintelui protoiereu Ioan Bârgăoanu în Biserica cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" - Mausoleu duhovnicesc al eroilor de pe Valea Oituzului, urmată de un parastas pentru făuritorii Marii Uniri şi pentru eroii neamului românesc ce şi-au jertfit viaţa în Războiul de Reîntregire, săvârşit la cimitirul din incinta bisericii, loc în care au fost înhumaţi aproximativ 18.000 de eroi.

Evenimentul a continuat cu şedinţa lunară a preoţilor din Protopopiatul Oneşti în cadrul căreia s-a evidenţiat rolul şi importanţa bătăliilor din Primul Război Mondial care au contribuit decisiv la înfăptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.

Între invitaţii de seamă care au conferenţiat la acest eveniment s-au numărat pr. dr. Bogdan Racu, inspector în cadrul Sectorului educaţional al Arhiepiscopiei Iaşilor, pr. Valentin Băltoi, consilier în cadrul Sectorului cultural al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, pr. Daniel Marari, inspector eparhial în cadrul Biroului de catehizare al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, col. (r) Paul Valerian Timofte, preşedintele Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria" Bacău, şi Cristian Aioanei, consilier în cadrul cabinetului preşedintelui Consiliului Judeţean Bacău. Au fost oferite distincţii din partea Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului şi a Protopopiatului Oneşti şi daruri de suflet din partea Parohiei Oituz.

Printre oaspeţii de seamă s-au numărat membrii Comisiei misionare din cadrul Colegiului „Sfântul Nicolae" şi studenţi ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae" din Iaşi care au desfăşurat activităţi de voluntariat cu elevii Şcolii Gimnaziale din Oituz. Grupul psaltic „Theotokos" de la Mănăstirea Bucium din Iaşi a oferit răspunsurile liturgice la Sfânta Liturghie. La finalul întâlnirii a avut loc şi lansarea volumului de teatru religios „Ceasul alegerii", ce a apărut la Editura „Filocalia" sub semnătura prof. Constantin Adamovici, cunoscut celor mai mulţi dintre preoţii oneşteni încă din timpul cursurilor de seminar, acolo unde autorul a fost profesor de limba şi literatura română.

Această zi a fost prilej de comemorare a celor care, acum 100 de ani, au contribuit la înfăptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 şi cu a căror jertfă noi astăzi trăim într-o ţară liberă şi independentă în care putem să ne manifestăm liber credinţa noastră strămoşească pentru păstrarea căreia au luptat înaintaşii noştri dintotdeauna.