Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Regionale Moldova Vestea Naşterii Domnului, adusă de colindători

Vestea Naşterii Domnului, adusă de colindători

Un articol de: Constantin Ciofu - 13 Dec, 2018

Oraşul Suceava a găzduit luni, 10 decembrie 2018, tradiţionalul concert extraordinar de colinde al Asociaţiei Culturale „Sfântul Mitropolit Dosoftei”. Pe 9 decembrie, în Parohia Fulgeriş, Protoieria Sascut, judeţul Bacău, a avut loc un concert de colinde.

La Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava a avut loc luni, 10 decembrie 2018, tradiţionalul concert extraordinar de colinde al Asociaţiei Culturale „Sfântul Mitropolit Dosoftei”, ediţia a X-a. După cum a menţionat preotul profesor Justinian-Remus A. Cojocar, preşedintele Asociaţiei „Sfântul Mitropolit Dosoftei” din Suceava, Anul Centenar nu a trecut neobservat pentru colindătorii care, pe lângă colindele româneşti, au interpretat cântece patriotice, ciobăneşti. Invitaţi speciali au fost membrii Coralei „Sfântul Ierarh Leontie” de la Rădăuţi şi cei ai Grupului folcloric „Obcina Stânişoarei” din Mălini. „Au răsunat în Sala Mare a Casei de Cultură trâmbiţe şi fluieraşe vechi, împletindu-se cu glasurile inimoşilor colindători. Din Călugăreni, judeţul Suceava, au colindat şase tineri iubitori de tradiţie. Un moment deosebit a fost colindul a şapte surori din Bălăceana. Îmbrăcate în frumosul nostru port popular, surorile au vestit Naşterea Domnului, impresionând cu glasurile lor curate”, a remarcat preotul profesor Justinian-Remus A. Cojocar. Un moment cu totul şi cu totul special a fost premiera piesei de teatru „Oleacă”. Copiii din grupul de cateheză al Bisericii „Sfântul Dumitru” Suceava au recreat atmosfera satului nostru bucovinean. Scenariul acesteia a fost alcătuit de părintele Justinian Cojocar şi de către copiii de la cateheză. „Prin această piesă, dedicată Anului Centenar, copiii au scos în evidenţă frumuseţea sufletului românului, dragostea de viaţă a ţăranului, bucuria de a trăi şi a petrece viaţa şi, nu în ultimul rând, credinţa”, a mai adăugat preotul profesor Justinian-Remus A. Cojocar, coordonatorul grupului de cateheză al Bisericii „Sfântul Dumitru” Suceava.

Melos de colind în Parohia Fulgeriş, Protoieria Sascut

În Parohia Fulgeriş, Protoieria Sascut, judeţul Bacău, a avut loc duminică, 9 decembrie 2018, un concert de colinde. Au participat autorităţi locale, preoţi, monahii şi enoriaşi de toate vârstele. Programul desfăşurat pe parcursul a aproape două ore a fost împărţit în două momente distincte. Debutul a aparţinut corului de copii al Şcolii Gimnaziale Pânceşti, coordonat de către părintele paroh Gabriel-Marian Radu, care a sensibilizat auditoriu atât prin vocile gingaşe, cât şi prin frumosul port tradiţional. Al doilea moment şi punctul culminant al evenimentului l-a reprezentat întâlnirea cu melosul colindului bizantin în interpretarea Grupului psaltic „Filomelos” al Bisericii Borzeşti, judeţul Bacău. De la colindul tradiţional românesc la cel al închisorilor din perioada regimului comunist şi până la colindul religios, abordarea interpretativă a fost una complexă, după cum se arată pe site-ul Eparhiei Romanului şi Bacăului. Evenimentul desfăşurat de parohie, în parteneriat cu Asociaţia „Filomelos”, a fost moderat de către părintele Andrei-Silviu Neicu, preot slujitor la Parohia „Precista” din Târgu Ocna. În final, părintele paroh Gabriel-Marian Radu, în calitate de gazdă, a mulţumit tuturor celor prezenţi, pentru că au contribuit la evenimentul „special şi unic”, arătând „că duhul venirii Mântuitorului în smerenia Betleemică este starea pe care trebuie să o cultivăm în aceasta perioadă”.