Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Regionale Oltenia Ajutor şi binecuvântare de sărbători pentru Adelina Nicoleta Pârvan

Ajutor şi binecuvântare de sărbători pentru Adelina Nicoleta Pârvan

Un articol de: Viorel Vlăducu - 04 Ian, 2016

Concertele de colinde din anul mântuirii Domnului 2015 ale Corului „Kinonia” au însemnat tot atâtea acţiuni social-filantropice ce au vizat ajutorarea unei tinere orşovence - Adelina Nicoleta Pârvan. În toate localităţile unde au fost susţinute concerte de colinde, la final mulţi dintre cei prezenţi au contribuit din puţinul lor pentru tratamentul Adelinei. Aşa s-a reuşit colectarea sumei de 6.500 lei. Aflată la o vârstă de doar 24 de ani, Adelina a simţit în preajma Crăciunului cât de importantă este iubirea creştină transpusă în faptă. De aceea, la ultimul concert al corului, la Orşova, Adelina a ţinut şi ea să le fie alături coriştilor şi să cânte colinde alături de aceştia. Un moment emoţionant l-a reprezentat rugăciunea înălţată pentru ea de cei doi arhierei prezenţi, Preasfinţitul Părinte Nicodim şi Preasfinţitul Siluan, Episcopul românilor creştin-ortodocşi din Ungaria. La acel moment parcă întreaga biserică, plină de credincioşi, s-a unit într-o rugăciune puternică ce s-a înălţat către înaltul cerului.  Evenimentul caritabil s-a încheiat cu strângerea de fonduri necesare tratamentului Adelinei, care a fost diagnosticată cu o boală cumplită: cancer ovarian cu metastază la ficat. Familia are mare nevoie de sprijin financiar pentru tratamentul Adelinei, care este unul foarte costisitor. Rudele, cunoștințele, prietenii și apro­piații fac tot ce e posibil pentru ca Adelina să aibă parte de tratamentul necesar. Situația financiară a familiei este precară, iar orice ajutor în aceste momente e bine-venit.