Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Regionale Oltenia Arhimandritul Ioan de la Hurezi

Arhimandritul Ioan de la Hurezi

Un articol de: Constantin Olariu - 18 Iul, 2016

Odată cu venirea la Hurezi, arhimandritul Ioan a devenit unul dintre apropiaţii Sfântului Constantin Brâncoveanu şi ai familiei sale, care i-a încredinţat isprăvnicia zidirii ctitoriilor domneşti. Relaţiile permanente între Hurezi şi Curtea domnească erau întreţinute prin frecventele vizite ale Sfântului Voievod, prin numeroasele danii, care contribuiau la dezvoltarea şi susţinerea activităţilor administrative
şi culturale, cât şi prin bogata corespondenţă a Sfântului Constantin cu arhimandritul Ioan.

Zidirea bisericii mari a Mănăstirii Hurezi a durat până în anul 1693, când, la 8 septembrie, în prezenţa Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu şi a familiei sale, are loc slujba de sfinţire. Slujba a fost săvârşită de către Mitropolitul Teodosie al Ţării Româneşti, Episcopul Ilarion al Râmnicului-Noul Severin, precum şi alţi ierarhi, preoţi şi diaconi. Pictura bisericii, realizată de pictorii Constantin, Ioan, Andrei, Stan, Neagoe şi Ioachim, a fost terminată anul următor, la 30 septembrie 1694. Concomitent cu biserica au fost construite şi corpurile de chilii, pe laturile de nord, vest şi sud, care organizează spaţiul interior sub formă de cetate, model preluat de la mănăstirile athonite. Pe colţul de nord-vest a fost aşezată bucătăria, terminată în partea superioară printr-un turn mic, care încheia panourile de boltă. Pe latura vestică, central, la etaj, a fost construit Paraclisul „Naşterea Maicii Domnului”. Sub paraclis, la început, a fost o trecere din curtea mănăstirii în grădina ce se întinde în afară, până lângă apa Hurezi, dar, nedovedindu-se prea trebuincioasă şi nici practicabilă, arhimandritul Ioan a pus să se astupe cele două ziduri, organizând înăuntru trapeza.

Mănăstirea Polovragi, metoh al Hurezilor

La 24 iulie 1693, Sfântul Constantin Brâncoveanu închina Mănăstirea Polovragi, care fusese răscumpărată cu suma de 1,500 de taleri de la Patriarhul Dositei al Ierusalimului, drept metoh al Hurezilor. Stareţul Ioan se ocupă de refacerea şi pictarea bisericii, căreia i se adaugă şi un pridvor. Hrisovul Sfântului Constantin din 1704 confirmă că aceasta era „părăsită şi stricată, iar părintele Ioan au pus multă nevoinţă de o au zugrăvit biserica şi o au pardosit şi au făcut tămplele şi slomnul bisearici, trepezariea, chiliile, clopotniţa, magherniţa, făntăna şi cu zidul dănprejur precum toate să văd, cu cheltuiala sfinţii măn(ă)stiri la care au cheltuit tl. 1400”.

Ascultarea arhimandritului Ioan la Surpatele

Soţia Sfântului Voievod, Doamna Maria, a arătat aceeaşi dragoste faţă de Biserica şi neamul românesc, fiind la rândul ei ctitor al mai multor biserici şi mănăstiri, între care se regăsea şi Mănăstirea Surpatele. Ispravnic a fost și aici arhimandritul Ioan, reușind ca prin arhitectura armonioasă a locaşului să îi confere o eleganţă deosebită. Pictura interioară, executată în anii 1706-1707 de către zugravii Andrei, Iosif, Hranite şi Ştefan, formaţi în „şcoala de zugrăvie” de la Hurezi, este una dintre cele mai reuşite realizări de gen în stil brâncovenesc. Tâmpla bisericii, o adevărată bijuterie sculptată în lemn, păstrează icoanele de început, opere de mare valoare artistică. Asemenea şi uşa de la intrare, o operă de rafinament artistic, executată de Filip tâmplarul, demonstrează gustul pentru frumos al familiei Brâncoveanu. Lucrări de refacere se derulau și la Mănăstirea Govora, iar în pridvorul deschis specific epocii, egumenului Ioan îi este atribuită fresca „Maica Domnului Întraripată”, icoană inspirată de gravura din cartea Sfântului Dimitrie Rostovski, Lâna Rourată, tipărită în anul 1696.

„Casele lui Ioan Hurezeanul”

În anii 1709-1710, stareţul Ioan de la Hurezi începe repararea chiliilor și construcția paraclisului cu hramul „Duminica Tuturor Sfinţilor” în colţul de nord-est al incintei, a două case boltite, cunoscute sub denumirea de „casele lui Ioan Hurezeanul”, şi a unui foişor. Prezenţa, în calitate de ctitor a arhimandritului Ioan, la Mănăstirea Cozia, arată preocuparea constantă a domnitorului faţă de centrele monahale, a căror autoritate duhovnicească o apără, în contextul ofensivei catolice transilvane. Amplasarea celor două paraclise, a foişoarelor ce se deschid spre Olt, amintește de arhitectura mănăstirilor athonite, după cum casele de pe latura de nord şi est cu foişoare evocă arhitectura civilă şi mănăstirească a epocii brâncoveneşti.

Arhimandritul Ioan în însemnările Sfântului Constantin Brâncoveanu

Hrisovul Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu din 4 aprilie 1711, cu privire la moşiile şi bunurile dobândite de Mănăstirea Hurezi în timpul arhimandritului Ioan, arată și alte biserici, la construirea cărora a contribuit starețul mănăstirii. „El a mai făcut foişorul de lângă bolniţă, cu 12 stâlpi de piatră şi pivniţă dedesubt, grajdul cu slon de piatră înaintea porţii, a pus via de lângă mănăstire, alături cu via Bistriţei, via de la Troian, alături de cea dată de ctitori şi alt slon, a cumpărat locul dimprejurul viei, a cumpărat via de la Piteşti şi moşia de la Oteşti, din judeţul Olt, a dres casele de la Polovragi, a învelit cu şindrilă biserica, i-a făcut tâmplele foarte frumoase, a întors via Mănăstirii Polovragi, de la Negoeşti, scoţând vinăriciul de la Negoeşti şi Mogoşani, pentru Polovragi, a cumpărat moşia Băleşti, din Gorj, care se hotărăşte cu Baia de Hier, a cumpărat hotarul Poienilor de Jos, 100 stânjeni de moşie, a făcut casele de la Şirineasa foarte bune şi biserica, care iaste pe temelie de piatră, cu hramul Sfântul Nicolae, înzestrând-o cu de toate, a făcut casele de la Runcu, eleşteu mare şi bun şi de tot feliu de peaşte, a dres biserica din Runcu, i-a făcut boltă, a doua oară, a şindrilit-o şi spoit-o, cu hramul Sfântul Gheorghe, căreia i-a făcut tâmple şi icoane. A făcut un schitişor la Puţuri, cu hramul Sfântul Ioan, cu toate că i-au trebuit, în lunca Jiului, şi o vie îngrădită cu gard, un eleşteu la Bratovoeşti, în apa Giorocului, foarte mare şi o moară de iznoavă, care sunt aproape de schit. A mai făcut o roată de moară la Runcu, o casă cu curte, cu poartă şi grajdu la Belciugatul. A mai cumpărat pe Stanciul ţiganul cu ţiganca lui şi cu un copil şi cu trei feate”.

Suferind de podagră

Ioan Arhimandritul, bolnav de podagră, nu mai putea să umble pe la moşii pentru hotărnicii şi judecăţi la Craiova, la viile de la Piteşti sau la acareturile de la Târgovişte. La 23 noiembrie 1724, arhimandritul Ioan se scuza că nu l-a putut însoți pe Episcopul Râmnicului la Sibiu să-l vadă pe „ghineral”, fiind „vreme de iarnă şi noi cu multă slăbiciune a podagrei n-am putut veni”, dar trimite „o butişoară de vin de a Şuteşti” şi pe Ilarion arhimandrit, care va fi numit egumen. Ilarion însă era un om lacom şi interesat, care a stricat rosturile mănăstirii, iscându-se un proces între bătrânul arhimandrit Ioan și acesta, proces în urma căruia administraţia austriacă avea să-l îndepărteze „cu ruşine, să nu se mai apropie cât va fi viu de mănăstire”. După alungarea proegumenului Ilarion, în februarie 1726, arhimandritul Ioan este restabilit în drepturile sale, deşi ajuns la o vârstă înaintată. Ioan arhimandritul moare la 15 iunie 1726 și este înmormântat în pronaosul bisericii mari.

Moştenirea arhimandritului Ioan peste veacuri

Personalitatea arhimandritului Ioan a fost „marcată de un tip de gândire teologică exprimată prin sintaxa iconografică a ansamblurilor de picturi murale, în care se manifestă cu îndrăzneală creatoare, menținân­du-se totodată în spiritul bine asimilat al tradiției ortodoxe. Secțiunile ample, bogat ilustrate, ale iconografiei bisericii mari, temele alegorice din trapeză sau din pridvorul bolniței, alcătuirea subtilă a programelor figurative din întreaga trapeză sau de la fântână, după o concepție proprie diferită de cea a modelului atho­nit, reprezentarea, în schimb, a mănăstirilor athonite, în surprinzătorul peisaj din pridvorul de la Polovraci, iconografia bazată aproape în exclusivitate pe Taina Sfintei Treimi din naosul Mănăstirii Surpatele, toată a­ceastă enumerare a locurilor care au primit rodul gândirii, culturii și experienței sale teologice și spirituale, vine să așeze iconografia sintetică a Schitului Sfântul Ștefan într-un context mai larg de preocupări iconografice ale arhimandritului Ioan, context în care inovațiile topografice cu implantul neașteptat al unor teme și structurile lor compozi­țio­nale reflectă prin imagine o logică dogmatică perfect susținută, dar și un imbold novator al ctito­rului, ce se lasă circumscris unei viziuni globale a Bisericii, cu toate datele sale mistice și teologice cunoscute cu subtilitate, profunzime și suplețe intelectuală”.