Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Regionale Oltenia Brâncuşi şi scriitorii

Brâncuşi şi scriitorii

Un articol de: Tudor Nedelcea - 22 Feb, 2019

Marţi, 19 februarie, s-au împlinit 143 de ani de la naşterea marelui geniu al sculpturii moderne, Constantin Brâncuşi. Fiul Gorjului şi al Hobiţei, Brâncuşi şi opera sa s-au regăsit în gândurile nobile ale iubitorilor de frumos. Cu acest prilej, vom aduce în atenţia dumneavoastră pe cei mai importanţi ermeneuţi olteni ai artei brâncuşiene, dimpreună cu însemnările lor despre marele sculptor.

Sorana Georgescu-Gorjan, fiica inginerului cu care a colaborat sculptorul, l-a prezentat pe „C. Brâncuşi în viziunea lui Ilarie Voronca”, iar filosoful Grigore Smeu a punctat idei pertinente privind „Genialitatea lui Brâncuşi şi identitarul românesc”.

Editorul „Aforismelor” brâncuşiene, Constantin Zărnescu, a prezentat 30 de scriitori români de azi care l-au „nemurit” pe Brâncuşi: G. Murnu, Vlahuţă, Arghezi, Blaga, I. Vinea, Camil Petrescu, Mircea Eliade, I. Voronca, Tzara etc. Prezentând „Posteritatea brâncuşiană şi devenirile arhetipurilor”, Aureliu Goci a remarcat viziunea scriitoricească despre Brâncuşi, receptarea diferită a scriitorilor faţă de cea a criticilor literari.

Cel mai competent brâncuşiolog, Paul Rezeanu, a comentat episodul vizitei soţilor Florica Cordescu şi Eugen Jebeleanu, la 13 octombrie 1956, la Brâncuşi, în vederea stabilirii unui program de sărbătorire a sculptorului. La data vizitei, Brâncuşi fusese spitalizat 112 zile, având piciorul fracturat, ajutat fiind de Al. Istrati şi Natalia Dumitrescu. Avea 65 kg şi 162 m înălţime. Fiind conştient de sfârşitul iminent, Brâncuşi cumpără loc de veci. „Jebeleanu n-a avut nici o misiune de împăcare, i-a spus doar că statul român nu l-a uitat.”

Alt redutabil brâncuşiolog, Ion Mocioi, prezintă „Rugăciunea” brâncuşiană ca prima operă modernă, simbol al sufletului uman.

Scriitorul Jean Băileşteanu a vorbit despre simbolul fântânii, sculptorul voind să ridice un monument în cinstea lui Spiru Haret şi a prezentat o relatare a lui Adrian Petringenaru, care, întors în 1980 din SUA, era dezamăgit că într-un muzeu, C. Brâncuşi era menţionat ca fiind născut la „Hobiţa - Hungary”.

Preotul şi scriitorul mehedinţean Nicolae Jinga l-a prezentat pe Brâncuşi din perspectivă creştină: „Credincioşia şi religiozitatea sa e dovedită în primul rând din viaţa sa, de permanentul contact cu Biserica Neamului, fiind nu numai un creştin ortodox practicant, ci un slujitor al ei: clopotar, corist, paraclisier şi cântăreţ de strană, apoi de opera sa sculpturală îmbibată în chip afectiv şi de duhul creştin ortodox”.

Universitara craioveană Gabriela Rusu-Păsărin a comunicat publicului „Reprezentări ale mentalităţii populare în opera lui Brâncuşi”, prezentând perspectiva antropologică pe două paliere: a omului, dar şi a creatorului ca „prince - paysan”, ambele paliere bazându-se pe mentalitatea tradiţională românească, pe sentimentul religios sau pe religiozitatea credinţei. Concepţia populară în creaţia brâncuşiană: „omul are umbră aici pe pământ, lutul e însufleţit, iar ca esenţializare e pasărea-suflet, plasată pe stâlpul funerar, ca o proiecţie a zborului spre Lumea cea fără de Dor”, liantul dintre cele două lumi fiind Coloana fără de sfârşit. Brâncuşi vedea Coloana ca o scară spre cer, Marin Sorescu vedea această scară sub forma pânzei de păianjen. „Sorescu şi Brâncuşi se retrag în spaţiul motrice al statului ce consacră naturalitatea”, termen folosit de Mircea Eliade.

Remarcând similitudini tematice între Blaga şi Brâncuşi, Lucian Gruia consideră tăcerea ca un semn de înţelepciune.

Scriitorul Nicolae Dragoş adaugă noi nume la antologia lui Ion Caraion, „Masa tăcerii”, de acum 45 de ani, unde toate omagiile sunt scrise în versuri.

Scriitorul şi profesorul Zenovie Cârlugea, unul dintre pilonii culturii gorjene, face o fascinantă analogie între „Coloana nesfârşită” şi Mircea Eliade, propunând, în aplauzele auditoriului, ca piesa acestuia, „Coloana Infinitului”, să fie inclusă în repertoriul Teatrului „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu.

Profesorul şi scriitorul Florea Firan, directorul Editurii Scrisul românesc, sub auspiciile căreia au apărut numeroase cărţi despre Brâncuşi, semnate de Petre Pandrea, V.G. Paleolog, C. Zărnescu, Sorana Georgescu-Gorjan etc., a vorbit despre „Exegeţi ai operei brâncuşiene”, o bibliografie adnotată, între aceştia amintindu-l şi pe Marin Sorescu cu un medalion despre Brâncuşi din volumul ­„Insomnii”.

Brâncuşi şi actualul „geniu creator”

Pregătind pentru editare „Jurnalul şi Corespondenţa” lui I.D. Sîrbu, prof. Toma Velici sesizează două texte referitoare la Brâncuşi: o scrisoare a lui I.D. Sîrbu către Virgil Nemoianu din 1983 şi un Caiet inedit început cu 7 iunie 1989, când „fiind oarecum la capăt de funie şi de par” I.D. Sîrbu îşi scrie autobiografia.

Au mai susţinut comunicări interesante şi încadrate în timpul acordat şi alţi participanţi: Genoveva Pogorilovschi, Monica Condan, Viorica Gligor, Ana Colina Garas, Cornel Mihalache, Gh. Voican, Vlad Ciobanu, I.N. Roşca, Mihai Sporiş, Petre Cichirdan, St. Stăiculescu, I. Popescu-Brădiceni, Alecu Marciuc, Răzvan M. Emilescu, Iulian Cămui, Pavel Florescu, Virgil Cercelaru.
Filmul lui Adrian Popovici este, în mare parte, o reuşită regizorală, cu o viziune modernă, cu un joc strălucit al actorilor. Un singur lucru m-a nedumerit şi dezamăgit: erau necesare atâtea scene deşănţate, cu limbaj la limita vulgarităţii? Ce legătură au toate acestea cu genialul sculp­tor? Am observat că şi în alte filme româneşti postdecembriste, scenele deşănţate, limbajul licenţios sunt prezente. De pildă, în „Poziţia copilului” (n-am înţeles semnificaţia titlului), unde înjurăturile sunt la tot pasul într-o familie de intelectuali elitişti! Aşa vor străinii să ne cunoască? Aşa obţinem premii peste hotare?! E trist dacă ar fi aşa. Dacă tot vorbim despre Brâncuşi: are genialul sculptor astfel de epataje în creaţia sa?

Sunt doar simple impresii de simplu spectator, amărât că în viaţa postdecembristă de zi cu zi, pe stradă, în parcuri, localuri, instituţii de cultură limba română este pocită cu asemenea înjurături sau cuvinte licenţioase încât ţi-e ruşine ca ascultător să le auzi. Dacă îi întrebi (şi i-am întrebat), îţi răspund: aşa e şi la televizor şi în filme, şi în unele piese de teatru montate de unii regizori „moderni”, „actuali”, „globalişti”.

Iată care le sunt modelele. Nu Eminescu, Enescu, Maria Tănase, H. Coandă sau C. Brâncuşi. Aţi găsit în „Aforismele” lui Brâncuşi vreun cuvânt licenţios? Sau în relatările celor care l-au cunoscut cum că Brâncuşi utiliza astfel de expresii?!

Constantin Brâncuşi este un model demn de urmat, iar urmaşii săi gorjeni ştiu să-i ducă pilda mai departe. Fără formalism, aşa cum a fost ediţia din anul acesta a simpozionului „Brâncuşi în literatură”.